Ghid complet despre punctele de penalizare!

De Redactor AE   |  7 Octombrie, 2019

Distribuie :

Sunt sigur că știi: riști puncte de penalizare, pe lângă amenda propriu-zisă, atunci când săvârșești o încălcare a regulamentului circulației rutiere. Dar câte puncte de penalizare, mai exact, se aplică în funcție de contravenție, te ajutăm noi să îți amintești.

Codul contravențional prevede că șoferul declarat vinovat de săvârșirea unei contravenții, odată cu aplicarea sancţiunii principale, i se aplică și un număr de puncte de penalizare ca sancţiune complementară. Ca să îți fie de învățătură. Iar în cazul în care un șofer acumulează 15 puncte, agentul constatator remite cauza contravenţională în instanţa de judecată competentă.

Într-o lume perfectă, judecătorii, odată cu sancţiunea principală şi cu aplicarea punctelor de penalizare, aplică și privarea de dreptul special de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an ca sancţiune complementară. La noi însă, nu tot timpul funcționează asta.

Totodată punctele de penalizare se anulează la expirarea termenului de 6 luni de la data constatării contravenţiei pentru care au fost aplicate sau de la data privării, prin hotărâre judecătorească, de dreptul de a conduce vehicule.

Așadar, e bine să îți amintim pentru ce contravenție riști puncte de penalizare și câte sunt la număr.

Două puncte de penalizare 

  • Exploatarea unui vehicul care nu a fost asigurat de răspundere civilă;
  • Conducerea unui vehicul cu număr de înmatriculare indescifrabil, care nu este standard sau amplasat cu încălcarea standardului;
  • Nesemnalizarea vehiculului cu semnul distinctiv conform regulamentului circulației rutiere:
  • Conducerea vehiculului de către o persoană care nu are asupra sa permisul de conducere, actul de înmatriculare sau polița RCA;
  • Predarea conducerii vehiculului către o persoană care nu are asupra sa permis de conducere
  • Staționarea sau parcarea în locuri interzise;
  • Neacordarea de prioritate legală pietonilor sau cicliștilor;
  • Nerespectarea regulilor de circulație în zonele rezidențiale;
  • Neglijarea de către conducător a semnalului de interzicere al semaforului sau a gestului de interzicere al agentului de circulație. 

Trei puncte de penalizare

  • Exploatarea vehiculelor cu defecte tehnice în sistemul de frânare sau în mecanismul de direcție, în dispozitivele de iluminare sau de semnalizare, exploatarea vehiculelor reutilate fără autorizația de rigoare;
  • Conducerea unui vehicul care nu a fost înmatriculat în modul stabilit sau care nu a fost supus reviziei tehnice;
  • Predarea conducerii vehiculului către o persoană care nu are permis de conducere (cu excepția instruirii, în prezența instructorului), care este privată de dreptul de a conduce vehicule sau care are permisul de o categorie necorespunzătoare;
  • Încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranță și a căștii de protecție a motociclistului;
  • Vorbitul la telefon în timpul conducerii;
  • Depășirea vitezei de circulație stabilită pe sectorul respectiv de drum de la 10 la 20 km/oră.

Patru puncte de penalizare

  • Conducerea unui vehicul fără număr de înmatriculare;
  • Depășirea vitezei de circulație de la 20 la 40 km/oră;
  • Încălcarea regulilor de traversare a liniei de cale ferată prin pasajul de nivel;
  • Neîndeplinirea indicației legale dată de agentul de circulație de a opri vehiculul;
  • Neacordarea priorității de trecere a vehiculului cu regim prioritar de circulație (poliție, ambulanță, pompieri etc.);
  • Încălcarea de către conducătorul de vehicul a dispoziţiilor din Regulamentul circulaţiei rutiere, prevăzute la art.237–239 (Încălcarea regulilor de traversare a liniei de cale ferată prin pasajul de nivel, Încălcarea regulilor de oprire şi neacordarea de prioritate pietonilor şi altor participanţi la traficul rutier, Nerespectarea regulilor de circulaţie în zonele rezidenţiale), care au generat pericolul unui accident de circulaţie;

Cinci puncte de penalizare

  • Depășirea vitezei de circulație stabilită mai mult de 40 km/oră;
  • Încălcarea de către conducătorul de vehicul a regulilor de circulaţie rutieră soldată cu  deteriorarea neînsemnată a vehiculelor, a încărcăturilor, a drumurilor, a instalaţiilor rutiere, a altor instalaţii sau a altor bunuri;

Șase puncte de penalizare 

  • Încălcarea de către conducătorul de vehicul a regulilor de circulaţie rutieră soldată cu cauzarea de leziuni corporale uşoare victimei sau cu deteriorarea considerabilă a vehiculelor, a încărcăturilor, a drumurilor, a instalaţiilor rutiere, a altor instalaţii sau a altor bunuri.

Sursa: Bizlaw.md

Recomandate:

O femeie din Chișinău, cercetată pentru trafic de influență într-un caz privind permisul auto - Photo
Sociale
O femeie din Chișinău, cercetată pentru trafic de influență într-un caz privind permisul auto

O locuitoare a municipiului Chișinău este vizată într-un dosar de trafic de influență, instrumentat de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii din Bălți. Aceasta este suspectată că ar

Inna
Donald Trump anunță o reducere temporară a taxelor pentru industria auto din SUA - Photo
Sociale
Donald Trump anunță o reducere temporară a taxelor pentru industria auto din SUA

Marți, 29 aprilie, președintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv prin care relaxează temporar taxele vamale aplicate pieselor auto importate. Măsura vizează susținerea producătorilor c

Inna
Ferrari 296 Speciale - un nou supercar hibrid cu 880 CP și performanțe de top - Photo
Noutăți
Ferrari 296 Speciale - un nou supercar hibrid cu 880 CP și performanțe de top

 Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale, o evoluție spectaculoasă a modelului 296 GTB, destinat pasionaților de performanță extremă. Versiunea Speciale aduce un plus de putere, o greutate mai

Inna
Amendă, puncte de penalizare și muncă în folosul comunității. Șoferul unui Audi, sancționat pentru încălcările din trafic - Photo
Noutăți
Amendă, puncte de penalizare și muncă în folosul comunității. Șoferul unui Audi, sancționat pentru încălcările din trafic

Un caz de comportament periculos în trafic a fost documentat în sectorul Botanica al municipiului Chișinău, unde un șofer a fost filmat comițând multiple încălcări ale Codului

Inna
Un tânăr de doar 18 ani, lovit mortal de un microbuz pe trecerea de pietoni. Șoferul a fost testat alcoolscopic - Photo
Accidente
Un tânăr de doar 18 ani, lovit mortal de un microbuz pe trecerea de pietoni. Șoferul a fost testat alcoolscopic

 Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 15:40, în localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliția din Criuleni, u

Inna
Guvernul a votat modificările cu privire la activitatea service-urilor auto. Ce presupun acestea - Photo
Sociale
Guvernul a votat modificările cu privire la activitatea service-urilor auto. Ce presupun acestea

Executivul a aprobat un nou regulament care stabilește condițiile de funcționare pentru atelierele de reparații auto din Republica Moldova. Documentul vine cu reguli clare privind dotarea tehnică mini

Inna
Volvo taie costurile cu 1.87 miliarde de dolari, după scăderea semnificativă a profitului - Photo
Noutăți
Volvo taie costurile cu 1.87 miliarde de dolari, după scăderea semnificativă a profitului

 Volvo a anunțat un amplu plan de reducere a cheltuielilor, în valoare de 1.87 miliarde de dolari. Decizia vine ca reacție la scăderea semnificativă a performanței sale financiare

Inna