Idei de tuning pentru Toyota C-HR, inspirate de la Marvel

De Redactor AE   |  10 Noiembrie, 2020

Distribuie :

Cel mai compact crossover de la Toyota, modelul C-HR a ajuns la o nouă etapă de viață. După trei ani de aflare pe linia de asamblare, și-a primit primul facelift în 2019, iar în 2020 vine cu ceva mai mult de atât, o versiune specială dedicată amatorilor de comicsuri. 

Nici nu știu cu ce să încep. Probabil cu eleronul de pe hayon, care împarte în două lumea văzută prin luneta de dimensiuni nu foarte generaose. Un alt eleron, puțin mai jos adaugă un pic de contrast peste gri-ul de asfalt și încearcă să îți fure atenția de la ornamentele TRD de pe blocurile optice spate. Logo-ul Hybrid Synergy Drive auriu, sau bara spate cromată cu inserții de tipsuri false de evacuare ar trebui să te ducă cu gândul la...nu știu ce.

La The Punisher probabil, or Stark Industries, una din cele două sigur! Așa cum asta e o mașină de atac, un adevărat killer de sportcaruri, sunt necesare și guri de ventilare peste tot, pentru maximă eficiență. 

Noul kit de tuning este deocamdată în teste și cel mai probabil că multe din aceste accesorii se vând doar separat, inclusiv și la piața de piese auto de la VAZ sau cea de la Burebista.

Însă imediat cum se vor finaliza testele, kit-ul Marvel C-HR

В Сети опубликовали фотографию очень странного тюнингованного Toyota C-HR. Помимо множества ярких деталей экстерьера, владелец модифицированного кроссовера украсил внешний вид автомобиля эмблемами и надписями, отсылающими к супергеройской киновселенной Marvel.

Глядя на тюнингованный Toyota C-HR, кажется, что владелец японского кроссовера решил придать своему автомобилю максимально эксцентричный внешний вид. Среди новых деталей экстерьера, C-HR обзавелся черным задним антикрылом, выполненным в стиле Honda Civic Type R. Кроме того, автомобиль получил кастомные задние фонари, хромированные элементы в отделке бампера, дверных ручек и средних стоек, а также фальш-насадки выхлопной системы.

 

Помимо этого, в отделке кузова кроссовера владелец использовал красную палитру, которой украшены задний бампер, пороги, а также брызговики и корпуса наружных зеркал. C-HR оснастили белыми колесными дисками с черно-красными вставками и алыми тормозными суппортами. В отделке колесных арок и топливного бака тюнеры применили черные краску.

Карбон и красные брызговики: тюнинг для самого дешевого кроссовера Toyota

Еще одной отличительной особенностью эксцентричного экстерьера являются эмблемы и надписи из киновселененной Marvel. Так, например, на крыше, заднем крыле и спойлере изображен логотип «Карателя» (в переводе Punisher), а на задней двери нанесено название корпорации Stark Industies из серии фильмов «Железный человек».

В конце августа российский дизайнер Михаил Сачко представил проекты дрифт-кара на базе ВАЗ-2106 и тюнингованного КамАЗа-перевозчика. Свои эскизы он придумал для знаменитого гонщика и создателя дрифт-проекта «Джимхана» Кена Блока.

Recomandate:

Amendă, puncte de penalizare și muncă în folosul comunității. Șoferul unui Audi, sancționat pentru încălcările din trafic - Photo
Noutăți
Amendă, puncte de penalizare și muncă în folosul comunității. Șoferul unui Audi, sancționat pentru încălcările din trafic

Un caz de comportament periculos în trafic a fost documentat în sectorul Botanica al municipiului Chișinău, unde un șofer a fost filmat comițând multiple încălcări ale Codului

Inna
O femeie din Chișinău, cercetată pentru trafic de influență într-un caz privind permisul auto - Photo
Sociale
O femeie din Chișinău, cercetată pentru trafic de influență într-un caz privind permisul auto

O locuitoare a municipiului Chișinău este vizată într-un dosar de trafic de influență, instrumentat de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii din Bălți. Aceasta este suspectată că ar

Inna
Guvernul a votat modificările cu privire la activitatea service-urilor auto. Ce presupun acestea - Photo
Sociale
Guvernul a votat modificările cu privire la activitatea service-urilor auto. Ce presupun acestea

Executivul a aprobat un nou regulament care stabilește condițiile de funcționare pentru atelierele de reparații auto din Republica Moldova. Documentul vine cu reguli clare privind dotarea tehnică mini

Inna
Donald Trump anunță o reducere temporară a taxelor pentru industria auto din SUA - Photo
Sociale
Donald Trump anunță o reducere temporară a taxelor pentru industria auto din SUA

Marți, 29 aprilie, președintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv prin care relaxează temporar taxele vamale aplicate pieselor auto importate. Măsura vizează susținerea producătorilor c

Inna
Ferrari 296 Speciale - un nou supercar hibrid cu 880 CP și performanțe de top - Photo
Noutăți
Ferrari 296 Speciale - un nou supercar hibrid cu 880 CP și performanțe de top

 Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale, o evoluție spectaculoasă a modelului 296 GTB, destinat pasionaților de performanță extremă. Versiunea Speciale aduce un plus de putere, o greutate mai

Inna
Volvo taie costurile cu 1.87 miliarde de dolari, după scăderea semnificativă a profitului - Photo
Noutăți
Volvo taie costurile cu 1.87 miliarde de dolari, după scăderea semnificativă a profitului

 Volvo a anunțat un amplu plan de reducere a cheltuielilor, în valoare de 1.87 miliarde de dolari. Decizia vine ca reacție la scăderea semnificativă a performanței sale financiare

Inna
Un tânăr de doar 18 ani, lovit mortal de un microbuz pe trecerea de pietoni. Șoferul a fost testat alcoolscopic - Photo
Accidente
Un tânăr de doar 18 ani, lovit mortal de un microbuz pe trecerea de pietoni. Șoferul a fost testat alcoolscopic

 Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 15:40, în localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliția din Criuleni, u

Inna