Accident în lanţ pe strada Calea ieşilor din capitală. O persoană este în comă

De Redactor AE   |  9 Iunie, 2015

Distribuie :

O persoană a ajuns în stare de comă la spital, după ce mașina cu care se deplasa a fost implicată într-un accident în lanț. Accidentul a avut loc în această după amiază, în jurul orei 17:00, pe strada Calea ieșilor din sectorul Buiucani al capitalei.

Potrivit poliției în accident au fost implicate trei automobile. Din fericire nu există victime printre pasageri, însă o persoană a fost preluată de ambulanţă şi transportată de urgenţă, fiind în stare de comă. Alte două persoane s-au ales cu fracturi grave.

Un alt accident grav avut loc astăzi la orele 13:37 în apropierea satului Nicolaevca, raionul Sîngerei. Aici s-a produs un accident rutier cu implicarea a două automobile, unul de model „Mercedes-Benz Sprinter” și un SUV „Toyota Land Cruiser”. Imediat la faţa locului au fost îndreptate două echipaje SMURD și o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului căutare-salvare numărul 2 Bălți.

S-a stabilit că în automobilul „Mercedes” se afla doar şoferul în vârstă de 33 ani, iar în „Toyota” 3 persoane. Celor doi șoferi și unuia din pasageri le-a fost acordat primul ajutor medical de către echipele SMURD, fiind transportați ulterior la spitalul municipal Bălţi. Echipa de salvatori a asigurat paza antiincendiară deconectând clemele acumulatoarelor autoturismelor, pentru a preveni izbucnirea incendiilor. Toate circumstanțele sânt cercetate de către organele de drept.

Recomandate:

Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile - Photo
Sociale
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile

Serviciul Fiscal de Stat a preluat mai multe automobile și motociclete declarate fără stăpân. Printre vehicule se regăsesc modele BMW, Audi, Ford și motociclete Yamaha sau Honda. Persoanele care

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna