Agenții INP vor intensifica de astăzi identificarea șoferilor parcați neregulamentar. Iar din 22 aprilie aceștia vor fi amendați cu 1500 lei și 4 puncte de penalizare

De Pavel   |  5 Aprilie, 2019

Distribuie :

„Lupul își schimbă părul, dar năravul, ba”, spun cei de la INP referindu-se la șoferii care nu își pot schimba obiceiul de a parca vehiculul acolo unde doresc!

O analiză a Inspectoratului Național de Patrulare arată că majoritatea conducătorilor auto obișnuiesc să oprească, staționeze sau să parcheze în locurile unde le este comod, în fața magazinului, în intersecții, pe trecerile pietonale, dar practic și pe scările blocului unde locuiesc sau lucrează.

Toate aceste nereguli creează obstacole pentru accesul pompierilor, ambulanțelor și polițiștilor atunci când fiecare minut contează pentru salvarea unei vieți, pentru persoanelele cu dizabilităţi locomotorii și mamele cu copiii în cărucioare, care sunt nevoiți să circule pe partea carosabilă punându-și viața în pericol.

INP atenționează că de astăzi agenții de patrulare vor intensifica activitățile cu privire la încălcarea menționată, întru prevenirea, neadmiterea și înlăturarea acestor nereguli care dau dovadă de iresponsabilitate, dar mai grav, creează pericol.

Noua regulă legală cu privire la parcarea neregulamentară care va intra în vigoare la 22 aprilie curent, va permite documentarea contravențională a șoferilor care nu se conformează prin aplicarea unei amenzi de până la 1500 de lei și 4 puncte de penalizare.

Pe parcursul anului trecut, peste 8 400 de șoferi au fost sancționați pentru staționarea sau parcarea în locuri neregulamentare, iar în primele 3 luni a anului curent, peste 540 s-au ales cu procese-verbale, cu circa 75% mai puțin decât perioada analogică a anului precedent.

Inspectoratul Național de Patrulare solicită conducătorilor auto:- să parcheze mașinile în așa fel încât să nu creeze impedimente celorlalți participanți la trafic;- să pledeze pentru călătoria cu transportul public;- o alternativă este parcarea în locurile special amenajate și să nu uite că fiecare șofer este și pieton.

Pentru detalii despre noile prevederi ale RCR privind oprirea sau staționarea unităților de transport, accesați următorul linkhttps://www.facebook.com/610508662409910/posts/1981008258693270/

Recomandate:

Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum - Photo
Noutăți
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum

Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar

Inna
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul

Un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, dar și o femeie de 36 de ani au decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs pe traseul Căușeni–Anenii Noi, în apro

Inna
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică - Photo
Sociale
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică

Astăzi, în intervalul orelor 14:00 - 23:00 sunt prognozate descărcări electrice cu ploi de scurtă durată și intensificări ale vântului. În acest sens, Serviciul Hidrometeor

Inna