Alfa Romeo recheamă în service 60.000 de unități Giulia și Stelvio! Există pericolul ca sistemul Adaptive Cruise Control să accelereze de la sine!

De Pavel   |  13 Martie, 2019

Distribuie :

Alfa Romeo anunță recall de proporții. Circa 60.000 de exemplare Stelvio și Giulia sunt rechemate din cauza unei defecțiuni descoperite la sistemul Adaptive Cruise Control!

Producătorul italian de automobile, mereu a știu să proiecteze mașini atrăgătoare în materie de design și aici avem suficiente exemple precum 156. 159, Brera, 4C, etc. Însă cu electronica mereu cei de la Alfa Romeo au avut neînțelegi.

Se pare că problemele compartimentului electronic continuă să persiste și la modelele noi din gama italienilor. Astfel constructorul din Torino anunță rechemarea în service a 60.000 de unități ale modelelor Giulia și Stelvio, comercializate la nivel global în perioada anilor 2017-2019.

Totul a început după ce un angajat Fiat-Chrysler a descoperit o posibilă defecțiune la sistemul Adaptive Cruise Control. Mai exact, în anumite condiții, există pericolul ca acest sistem să rămână activat sau mașina să accelereze chiar dacă cel de la volan apasă pedala de frână! Din fericire, până în acest moment nu au fost înregistrate accidente din această cauză, însa Alfa Romeo vrea sa evite orice situație neplacută.

Tocmai din acest motiv, Alfa Romeo își sfătuie clienții să nu folosească temporar sistemul Adaptive Cruise Control până nu vor vizita un service specializat pentru a primi un update de software. Evident, toate reparațiile sunt achitate de producător.

Constructorul italian precizează că sunt afectate unitățile Giulia produse între anii 2017-2019 și exemplarele Stelvio asamblate între 2018 și 2019. Dintre cele 60.000 de mașini, 19.000 s-au comercializat în Statele Unite ale Americii, iar altele 40.000 au fost vândute înafara continentului american.

Recomandate:

Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul

Un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, dar și o femeie de 36 de ani au decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs pe traseul Căușeni–Anenii Noi, în apro

Inna
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum - Photo
Noutăți
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum

Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar

Inna
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică - Photo
Sociale
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică

Astăzi, în intervalul orelor 14:00 - 23:00 sunt prognozate descărcări electrice cu ploi de scurtă durată și intensificări ale vântului. În acest sens, Serviciul Hidrometeor

Inna