Audi şi Volkswagen acuzaţi că au trişat la testele de emisii din SUA

De Redactor AE   |  21 Septembrie, 2015

Distribuie :

Testele specialiştilor americani de la EPA (Environmental Protection Agency) au demonstrat că Volkswagen şi Audi au utilizat instrumente de certificare "defecte" în cazul a mai bine de 400.000 de automobile, prezentând date eronate la testele de emisii nocive. 

Software-ul cu pricina se face de vină în cazul mai multor modele, cum ar fi Volkswagen Beetle, Golf, Jetta, Audi A3 dar şi Volkswagen Passat de generaţia 2014 şi 2015. Toate vehiculele menţionate mai sus vin echipate cu unitatea în patru cilindri turbo-diesel care, atenţie, utiliza un program special, capabil să detecteze testele EPA, iar în acest caz era automat activată "protecţia" iar motorul funcţiona în parametrii special setaţi pentru a oferi rezultatele înscrise în fişa tehnică.

Doar că imediat ce se depăşea această etapă, maşinile reveneau la "normal" iar cantitatea de emisii nocive creştea considerabil! Mai mutl de atât specialiştii de la EPA susţin că acest software era capabil să detecteze orice astfel de test, pentru ca ulterior, după ce se vedea "liber" să depăşească limitele declarate cu până la 40 de ori mai mult!!!

În condiţiile actuale şi potrivit legilor în vigoare de peste ocean, EPA poate pretinde daune în sumă de 37.500, iar în cazul celor 482.000 de automobile suma se ridică la peste 18 miliarde de dolari!

 

Recomandate:

Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design - Photo
Noutăți
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design

Jaguar a reacționat oficial la informațiile apărute recent în spațiul public, infirmând zvonurile potrivit cărora Gerry McGovern, directorul de design al mărcii, ar fi fost concediat. Pozi

Inna
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău - Photo
Sociale
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău a venit cu o inițiativă menită să combată deficitul cronic de locuri de parcare din capitală, propunând instituirea

Inna
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată - Photo
Sociale
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată

Al doilea învinuit în cauza penală privind escrocheria cu automobile de lux importate din UE, a fost trimis în judecată. Cazul este parte a dosarului anunțat anterior de Procura

Inna
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude - Photo
Sociale
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude

Agenția Servicii Publice anunță că, în zilele următoare, va anula peste 700 de permise de conducere, după ce au fost constatate abateri grave în modul de desfășurare a examenelor auto. Inf

Inna
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania - Photo
Noutăți
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania

Grupul Volkswagen se pregătește să închidă definitiv una dintre uzinele sale din Germania, o decizie fără precedent în cei 88 de ani de existență ai constructorului auto. Este vorba despre

Inna
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg - Photo
Teste
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg

Volkswagen demarează teste cu vehicule autonome în condiții reale de trafic. În următoarea perioadă, un prototip experimental va circula pe străzile din Wolfsburg, orașul în car

Inna