Bentley Bentayga se dezgoleşte tot mai mult în faţa camerelor de luat vederi

De Redactor AE   |  24 Februarie, 2015

Distribuie :

Cel dintâi SUV al constructorului britanic de automobile de lux, Bentley, se apropie tot mai mult de ziua în care va putea debuta oficial pe scena lumii auto. Până atunci însă avem o ocazie unică să vedem cum acesta pierde din camuflajul său, dezgolindu-şi caroseria. 

Doar că, în viziunea mea, nu prea are cu ce ne uimi noul Bentley Bentayga, afară decât cu numele de botez al acestuia, care sună un pic ciudat. Privit din lateral aminteşte foarte puternic de noul Audi Q7, fapt care nu ne miră deloc, având în vedere că ambele SUV-uri folosesc aceeaşi platformă, la fel ca şi viitorul Touareg sau cel mai nou model Porsche Cayenne.

În ce priveşte designul noului Bentayga, nu putem fi siguri dacă acesta va mai suferi careva modificări în versiunea de serie, însă din ce putem vedea până acum, SUV-ul britanicilor e mai mult un Continental GT pe o suspensie "umflată" şi nicidecum nu pare a fi un model absolut nou.

Ar mai fi ceva. Chiar dacă oficialii l-au proclamat ca fiind cel mai puternic şi mai luxos SUV din lume, se pare că au omis ceva. Circulă zvonuri că viteza maximă a acestuia va fi mai mică faţă de un Cayenne Turbo S!

bentley-bentayga-spied-once-again-looks-like-an-edgier-vw-touareg-photo-gallery_1

bentley-bentayga-spied-once-again-looks-like-an-edgier-vw-touareg-photo-gallery_3

bentley-bentayga-spied-once-again-looks-like-an-edgier-vw-touareg-photo-gallery_4

bentley-bentayga-spied-once-again-looks-like-an-edgier-vw-touareg-photo-gallery_5

bentley-bentayga-spied-once-again-looks-like-an-edgier-vw-touareg-photo-gallery_6

bentley-bentayga-spied-once-again-looks-like-an-edgier-vw-touareg-photo-gallery_7

bentley-bentayga-spied-once-again-looks-like-an-edgier-vw-touareg-photo-gallery_8

bentley-bentayga-spied-once-again-looks-like-an-edgier-vw-touareg-photo-gallery_9

bentley-bentayga-spied-once-again-looks-like-an-edgier-vw-touareg-photo-gallery_10

 

Recomandate:

Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna