BMW-ul care îl vor avea doar chinezii, noul Seria 1 Sedan a fost deja lansat

De Redactor AE   |  21 Noiembrie, 2016

Distribuie :

Nu ştiu dacă este neapărat discriminare, dar totuşi mi-aş fi dorit să văd noul model BMW Seria 1 Sedan şi în Europa nu doar în China, unde a fost de altfel lansat recent. Salonul Auto de la Guangzhou a găzduit astfel o premieră unică pentru amatorii locali de BMW.

Adresat celor mai tineri clienţi BMW, noul Seria 1 Sedan este de altfel şi cel mai proaspăt (tânăr) model de maşină cu care bavarezii speră să-şi îmbunătăţească cifra de afaceri. Drept dovadă este şi moto-ul de care se conduc "In the Right Time (1), At the Right Place (2), and For the Right People(2)", unde 1 se referă la segmentul compactelor premium, aflat în plină dezvoltare, legat de sintagma a doua este locul perfect, aşa cum chinezii sunt consumatorii numărul unu de automobile premium, iar trei ţine de generaţia tânără şi necesităţile strigente a acesteia.

Seria 1 Sedan se remarcă cu un design dinamic şi fresh, uşor de identificat datorită trăsăturilor sale principale cum ar fi grila radiatorului sau blocurile optice cu lumini de zi LED şi angel eyes. La interior clienţii vor găsi un display cu o diagonală de 8.8 inch pentru sistemul iDrive, head-up display color, sistem de climatizare bi-zonal şi multe alte dotări opţionale menite să sporească atractivitatea noului model.

Nu vor lipsi nici sistemele de siguranţă ca Lane Departure Warning, Collision Warning, Pedestrian Warning, dar şi funcţia de frânare de urgenţă. Sub capotă sunt aşteptate motoare cu o cilindree de la 1.5 litri până la 2.0 litri volum cuplate cu transmisii cu şase şi opt rapoarte, toate echipate cu tehnologia stop/start şi sistemul de recuperare a energiei la frânare.

2017-bmw-1-series-sedan-china-1 2017-bmw-1-series-sedan-china-2 2017-bmw-1-series-sedan-china-3 2017-bmw-1-series-sedan-china-4 2017-bmw-1-series-sedan-china-5 2017-bmw-1-series-sedan-china-6 2017-bmw-1-series-sedan-china-7 2017-bmw-1-series-sedan-china-8 2017-bmw-1-series-sedan-china-9 2017-bmw-1-series-sedan-china-10 2017-bmw-1-series-sedan-china-11 BMW-1-Series-sedan-dashboard-world-debut-750x500 BMW-1-Series-sedan-front-world-debut-750x500 BMW-1-Series-sedan-rear-world-debut-750x500

Recomandate:

Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul

Un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, dar și o femeie de 36 de ani au decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs pe traseul Căușeni–Anenii Noi, în apro

Inna
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum - Photo
Noutăți
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum

Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar

Inna
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică - Photo
Sociale
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică

Astăzi, în intervalul orelor 14:00 - 23:00 sunt prognozate descărcări electrice cu ploi de scurtă durată și intensificări ale vântului. În acest sens, Serviciul Hidrometeor

Inna