Brabus vinde un model legendar Mercedes-Benz 6.5 în caroseria lui W124!

De Redactor AE   |  10 Iulie, 2015

Distribuie :

Atelierul de tuning din Bottrop, Germania, a anunţat recent în vânzare unul dintre cele mai populare modele de Mercedes-Benz E-Class construite vreodată! Este vorba despre un model al anilor 1994-1995, în versiunea de facelift şi care a fost modificat de către specialiştii de la Brabus!

Pe lângă faptul că modelul E-Class în caroseria W124 este o maşină legendară, care nu mai necesită o prezentare aparte, aceasta mai este şi tunată de un atelier de renume cunoscut ca Brabus. Iar dacă versiunea E500 a lui W124, este un sportcar în toată legea, fiind dotat cu un V8 de 5.0 litri volum ce produce 322 de cai putere şi 480 Nm de cai putere, atunci ceea ce vedeţi pe ecrane este şi mai terifiant.

Sub capota masivă este instalat un V8 de 6.5 litri volum capabil să îţi accelereze bătăile inimii cu nu mai puţin de 444 de cai putere! Performanţe astronomice pentru un sedan din acele vremuri, care îi permit să accelereze de la zero până la prima sută la oră în numai 5.2 secunde, în timp ce viteza maximă atinsă este de 285 km/h.

Şi pentru ca să îţi doreşti şi mai mult acest monstru în garajul propriu, află că cei de la Brabus l-au utilizat pe o distanţă de numai 252 de kilometri! Iar dacă eşti interesat să afli mai multe, ori cel puţin să cunoşti preţul de achiziţie, va trebui să îi contactezi la numărul de telefon indicat pe site-ul companiei.

auto-001

auto-002

auto-004

auto-005

auto-006

auto-007

auto-008

auto-009

auto-010

auto-011

auto-012

auto-013

auto-014

auto-015

auto-016

auto-017

auto-018

auto-019

auto-020

auto-021

auto-022

 

Recomandate:

Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile - Photo
Sociale
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile

Serviciul Fiscal de Stat a preluat mai multe automobile și motociclete declarate fără stăpân. Printre vehicule se regăsesc modele BMW, Audi, Ford și motociclete Yamaha sau Honda. Persoanele care

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna