Creșteri în segmentul premium pentru Audi, BMW și Mercedes. Dar cine rămâne lider și anul acesta?

De Redactor AE   |  11 Noiembrie, 2019

Distribuie :

Lupta care nu se va încheia vreodată, continuă și în a doua jumătate a anului 2019, cu cifre în creștere și vânzări bune. Iată cum stau lucrurile în segmentul premium, dominat de Audi, BMW și Mercedes-Benz.

În luna octombrie, Audi s-a bucurat cel mai mult de atenția noilor clienți, înregistrând o creștere a vânzărilor cu aproape 27%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut 2018. În același timp, Mercedes-Benz și-a mărit livrările cu 4.9% iar BMW cu numai 3%.

Astfel, producătorul din Ingolstadt a comercializat 149.150 de unități la nivel global, dintre care 54.150 de mașini au fost vândute în Europa, ceea ce înseamnă o creștere cu 68.6%!

Cea mai importantă piață de desfacere din Europa a fost cea din Germania: 18.402 unități livrate, în creștere cu 101.1%. De asemenea, pe piețele mari din Spania și Italia au fost înregistrate creșteri de peste 80%.

Îmbunătățirea rezultatului din octombrie 2018 a fost posibil și datorită creșterii vânzărilor de pe piața din China. Conform oficialilor Audi, luna trecută au fost livrate 60.154 de mașini noi pe piața din China, în creștere cu 6% față de aceeași perioadă a anului trecut.

De la începutul anului și până la finalul lunii trecute, Audi a comercializat 1.506.250 de vehicule noi, în scădere cu 1.2%.

Mercedes-Benz

Producătorul de automobile din Stuttgart continuă parcursul bun înregistrat în 2019 și raportează o creștere cu 4.9% și pentru luna octombrie. Mercedes-Benz a livrat 199.293 de mașini noi la nivel global, 81.017 exemplare în Europa și 57.142 de unități în China.

În primele zece luni ale anului, Mercedes-Benz a comercializat 1.924.536 de mașini noi la nivel global, în creștere cu 1% față de același interval din 2018.

BMW

Și BMW a avut o lună bună și a încheiat cu o creștere de 3% (176.291 de mașini noi). Producătorul bavarez spune că modelele din gama X sunt cele care au înregistrat vânzări foarte bune și care au ajutat marca să îmbunătățească rezultatele din anul precedent.

De la începutul anului și până la finalul lunii octombrie, BMW a comercializat 1.777.691 de mașini noi, în creștere cu 2.3% raportat la aceeași perioadă a anului trecut.

Lider în segmentul premium rămâne Mercedes-Benz, urmat de BMW și apoi Audi. Până la finele anului au rămas mai puțin de două luni.

Recomandate:

Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna