GALERIE FOTO: Cu cât se vinde astăzi o Mazda RX-7 cu numai 7.322 kilometri la bord?

De Redactor AE   |  20 Aprilie, 2019

Distribuie :

Pentru starea în care se prezintă și pentru că este considerat un adevărat automobil exotic, având sub capotă legendarul motor rotativ de tip Wankel, acest RX-7 este astăzi unul dintre cele mai dorite sportcaruri japoneze.

La numai o zi după ce a fost publicat anunțul de vânzare, deja a colectat zeci de oferte private, iar cea mai mare dintre acestea se ridică la suma de 40.000 de dolari. Sumă care puțini s-ar încumeta să o cheltuie pe o mașină mai veche de 20 de ani. Mai exact, 25, pentru că anul de producție al acestui RX-7 este 1994.

Unitatea de numai 1.3 litri volum livrează punții spate un total de 255 de cai putere și 295 Nm de cuplu motor, prin intermediul unei cutii manuale cu cinci trepte și un diferențial cu alunecare limitată.

Interiorul pare să fie foarte bine păstrat, cu scaune sport tapițate în piele bej, mocheta și preșurile în aceeași nuanță, combinate cu negrul de pe torpedo și panourile de interior, din care răsună boxele sistemului audi Bose.

Exteriorul a fost și el, păstrat intact, iar din minunățiile acelor timpuri se pot enumera farurile escamotabile, jante din aliaj și R16 inch în diametru, eleron portbagaj și trapa cu acționare electrică.

Nu se știe dacă oferta de 40.000 de dolari va fi una finală, așa cum ultimile tendințe arată că mașinile sport japoneze cresc semnificativ în preț.

[gallery columns="1" link="file" size="medium" td_select_gallery_slide="slide" ids="99739,99740,99741,99742,99743,99744,99745,99746,99747,99748,99749,99750,99751,99752,99753,99754,99755,99756,99757,99758,99759,99760,99761,99762,99763,99764,99765,99766,99767,99768,99769,99770,99771,99772,99773,99774,99775,99776,99777,99778,99779,99780,99781,99782,99783,99784,99785,99786,99787,99788,99789,99790,99791,99792,99793,99794,99795,99796,99797,99798,99799,99800,99801,99803"]

Recomandate:

Skoda intră ferm pe piața EV-urilor. Au fost dezvăluite primele imagini și informații cu noul SUV electric de top - Photo
Noutăți
Skoda intră ferm pe piața EV-urilor. Au fost dezvăluite primele imagini și informații cu noul SUV electric de top

Skoda prezintă, sub camuflaj, noul Peaq. SUV-ul vine cu dimensiuni generoase, tehnologie avansată și un interior orientat spre confort total.Skoda a dezvăluit primele imagini oficiale și

Inna
Trei SUV-uri, o singură zi. Mercedes pregătește o lansare majoră în SUA - Photo
Noutăți
Trei SUV-uri, o singură zi. Mercedes pregătește o lansare majoră în SUA

Mercedes-Benz anunță un eveniment important: trei dintre cele mai populare SUV-uri ale sale intră într-o nouă eră, iar prezentarea oficială este mai aproape decât te-ai aștepta.Mercede

Inna
Prețul petrolului explodează și ajunge la 115 dolari. Piețele globale reacționează în lanț - Photo
Sociale
Prețul petrolului explodează și ajunge la 115 dolari. Piețele globale reacționează în lanț

Tensiunile din Orientul Mijlociu provoacă majorări pentru prețul petrolului la niveluri alarmante, iar efectele se resimt deja pe bursele din întreaga lume. Investitorii se tem de un scenar

Inna
O companie de închirieri auto a tăinuit circa 6 milioane de lei, pentru a nu achita impozitele cuvenite - Photo
Sociale
O companie de închirieri auto a tăinuit circa 6 milioane de lei, pentru a nu achita impozitele cuvenite

O companie din Chișinău care oferă mașini în chirie și leasing este investigată pentru o schemă complexă de evaziune fiscală. Autoritățile susțin că milioane de lei nu au ajuns la bugetul de sta

Inna
Vehiculele furate în UE, ar putea fi în curând înmatriculate legal în Rusia - Photo
Sociale
Vehiculele furate în UE, ar putea fi în curând înmatriculate legal în Rusia

Rusia va legaliza în curând furtul mașinilor din Uniunea Europeană, ministerul de interne din această țară pregătind un proiect de lege în acest sens, la solicitarea președintelui Vl

Inna
Cât combustibil are Republica Moldova? Ministerul Energiei anunță volumele disponibile - Photo
Sociale
Cât combustibil are Republica Moldova? Ministerul Energiei anunță volumele disponibile

Deși volumele de carburanți aduse în țară cresc semnificativ, datele oficiale arată că rezervele rămân limitate, mai ales în cazul motorinei.Ministerul Energiei anunță că, î

Inna