De pe vremea când BMW Seria 7 era cu grila mică, dar avea altceva mult mai mare!

De Redactor AE   |  8 Februarie, 2019

Distribuie :

Avea o doză de bărbăție, avea farmec, avea statut și prezență, îți putea inspira frică și respect și o puteai recunoaște din mulțimea de mașini care le întâlneai în trafic. Astăzi risc să confund oricând un Seria 7 cu un Hyundai sau alt mijloc de transport...

Noul model de limuzină cu codul de caroserie G11/12 poate fi cel mai avansat și tehnologizat sedan de lux de la BMW și din lume, dar, tot nu mă convinge și nu mă cucerește. Oricât de mare nu ar fi grila, tot îi lipsește din caracterul care îl avea cândva BMW-ul.

Nu e de mirare astfel că acest Seria 7 în caroseria E38, produs de Alpina (produs, nu modificat, că așa e corect), se vinde în 2019 pentru o sumă deloc mică. Și nici nu îl pot numi exeagerat de scump, având în vedere că este totuși o limuzină legendară Alpina B12 6.0.

Produs la începutul anilor 2000, E38-ul a fost echipat cu un motor V12 de 6.0 litri volum, aspirat natural, care să livreze punții spate cei mai purificați 430 CP și 600 Nm de cuplu motor. De la zero la prima sută, Alpina B12 poate sprinta în 5.9 secunde, iar pe distanța de 1km timpul de accelerare era de 23.5 secunde, mai puțin decât un Ferrari F355!

Din ziua de când a ieșit pe porțile uzinei din Buchloe și până în prezent, mașina a parcurs 66.000 de kilometri. Urmează să fie scoasă la licitație unde compania speră să obțină între 25.000 și 35.000 euro pentru acest exemplar.

[gallery columns="4" link="file" size="medium" ids="97123,97124,97125,97126"]

Recomandate:

Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum - Photo
Noutăți
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum

Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar

Inna
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică - Photo
Sociale
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică

Astăzi, în intervalul orelor 14:00 - 23:00 sunt prognozate descărcări electrice cu ploi de scurtă durată și intensificări ale vântului. În acest sens, Serviciul Hidrometeor

Inna
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul

Un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, dar și o femeie de 36 de ani au decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs pe traseul Căușeni–Anenii Noi, în apro

Inna