Ford planifică comercializarea noului Bronco în versiunea de performanță Raptor, începând cu anul 2023

De Pavel   |  31 August, 2020

Distribuie :

Recent, pe rețeaua socială LinkedIn, a apărut un rezumat al inginerului Ford pentru dezvoltarea de software, care pe lista proiectelor de implementate a indicat modelul Bronco Raptor.

Astfel, zvonurile că Ford va lansa un Bronco în varianta de performanță Raptor și-au găsit o confirmare absolut neașteptată. Membrii grupului virtual Bronco6G au găsit în populara rețea socială pentru căutarea locurilor de muncă, profilul inginerului Ford care se specializează în dezvoltarea de software pentru modelele constructorului. Acesta a muncit în cadrul companiei 28 de ani, iar în ultimul timp, dacă ar fi să credem informației din CV, a lucrat inclusiv și asupra sistemelor electronice destinate viitorului Bronco Raptor.

Internauții au făcut și o captură de ecran a contului, însă, cu scopul păstrării confidențialității, nu au publicat screenshot-ul sau oarecare link-uri, pentru a nu influența negativ cariera inginerului, care poate că a menționat Raptor-ul întâmplător.

Cu toate acestea, nu se poate exclude faptul că aceasta ar putea fi o scurgere de informație atent planificată, pentru a capta atenția asupra viitorului SUV. Într-un fel sau altul, reprezentanții Ford au refuzat orice comentarii cu privire la acest subiect.

Recomandate:

Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile - Photo
Sociale
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile

Serviciul Fiscal de Stat a preluat mai multe automobile și motociclete declarate fără stăpân. Printre vehicule se regăsesc modele BMW, Audi, Ford și motociclete Yamaha sau Honda. Persoanele care

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna