Ford prezintă Mustang Mach-E 1400! Bolidul unic este echipat cu 7 motoare electrice și dezvoltă 1.400 de cai putere

De Pavel   |  21 Iulie, 2020

Distribuie :

Un motor electric e bine, două, e și mai bine, iar ȘAPTE motoare electrice sună demențial! La sfârșitul anului 2019, cei de la Ford au prezentat SUV-ul 100% electric numit Mach-E. Iar acum, americanii au pregătit un bolid absolut fenomenal, care va fi asamblat într-un singur exemplar și nu va avea absolut nici o frustrare față de autonomie.

Ca să fie pe înțelesul tuturor, Mustang Mac-E 1400, este de fapt un model de înaltă performanță bazat pe versiunea de serie a EV-ului Mach-E, cu ajutorul căruia Ford își propune să redefinească ”potențialul extrem” al tehnologiei electrice.

Astfel, noul și unicul Mach-E 1400 este echipat cu tocmai șapte motoare electrice, dintre care trei sun situate pe punte față, iar celelalte patri pe axa spate. În total, Mach-E 1400 dezvoltă 1.400 de cai putere, iar viteza maximă este de 258 km/h.

EV-ul de înaltă performanță poate fi configurat pentru a rula atât cu tracțiune integrală, cât și cu tracțiune față sau spate, iar șoferul are posibilitatea de a stabili setări specifice pentru cursele de drag, drift sau circuit.

Cele 7 motoare electrice sunt alimentate de o baterie cu capacitatea de 56.8 kWh, adică este cu circa 25% mai mică decât cea de pe versiunea de producție a SUV-ului Mach-E!

În această ordine de idei, Ford nu oferă informații despre autonomie, pentru că insistă că modelul este dedicat strict performanțelor. Cu toate acestea, unul dintre oficialii producătorului american a declarat pentru publicația The Verge că, Mach-E 1400 este capabil să circule circa o oră între alimentări. Bateria este formată din celule de nichel, magneziu și cobalt (NMC) care oferă performanțe majore.

Ford informează că unicul exemplar al lui Mustang Mach-E 1400 va fi prezent la cursele competiției americane NASCAR.

x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x

 

Recomandate:

Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile - Photo
Sociale
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile

Serviciul Fiscal de Stat a preluat mai multe automobile și motociclete declarate fără stăpân. Printre vehicule se regăsesc modele BMW, Audi, Ford și motociclete Yamaha sau Honda. Persoanele care

Inna
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna