(FOTO) Creatorul lui Tesla Model S, totuși va lansa propriul vehicul electric!

De Pavel   |  24 Decembrie, 2019

Distribuie :

Compania californiană, Lucid Motors, în ultimul timp este foarte modestă în privința noilor informații care vizează modelele sale. În anul 2016, americanii au prezentat sedanul Air, iar după ce în 2017 au organizat o serie de evenimente, au dispărut de pe radarele mass-media.

Acum, producătorul a trimis scrisori potențialilor clienți, în care raportează progresul companiei și anunță planurile pentru viitorul apropiat, care sunt destul de mărețe.

Întreprinderea din Arizona, care urma să fie construită în anul 2017 și lansată în 2018, totuși va apărea. Constructorul a început lucrările în noiembrie curent, astfel încât producția pe scară largă va începe nu mai devreme de 2021. În același timp, primele exemplare ale vehiculelor electrice, vor fi livrate către clienți deja spre sfârșitul anului 2020. Între timp, cei de la Lucid Motors asambleză 80 de prototipuri beta, chiar în sediul din California.

Producătorul susține că în prezent vehiculul electric este pregătită pentru producția de serie în proporție de 95% și în acest moment, este testat pe pistele de curse. Lista de pre-comenzi este deschisă de mult timp, dar acum prima pentru înregistrarea în lista de clienți a scăzut de la 2.500 până la 1.000 de dolari. În același timp, clienții deja existenți pot să-și returneze diferența de 1.500 de dolari, fără a pierde poziția din listă.

La capitolul gabarite, Lucid este comparabil cu Tesla Model S, însă compania nu agrează această comparație, cu cel mai vândut EV din prezent. Producătorul american spune că va concura cu modelele de lux Mercedes-Benz S-Class și BMW Seria 7, acest lucru fiind posibil grație spațiului voluminos de la interior și finisajelor de înaltă calitate.

Anterior, reprezentanții companiei au raportat că versiunea de bază a sedanului electric va oferi 400 CP, livrați exclusiv punții spate. Prețul versiunii standard va fi de circa 60.000 de dolari, iar pentru varianta de top de 1.000 CP și tracțiune integrală, se va percepe un preț de cel mult 100.000 de dolari SUA.

Sistemul de propulsie al lui Lucid Air, va fi alimentat de o baterie cu capacitatea de 130 kWh, care va asigura o autonomie de circa 640 kilometri.

Este remarcabil faptul că, compania care lucrează la proiectarea modelului electric Lucid Air, a fost înființată 12 ani în urmă. Ulterior aceasta a fost numită Atieva, iar printre foondatorii companiei se numără fostul vicepreședinte Tesla, Peter Rawlinson și fostul designer șef al Diviziei nord-americane Mazda, Derek Jenkins. Rowlinson, mai este cunoscut ca fiind inginerul șef și oarecum creatorul modelului Tesla Model S.

Recomandate:

Stellantis are un nou CEO: Antonio Filosa, care va câștiga până la 23 milioane dolari anual din 2028 - Photo
Noutăți
Stellantis are un nou CEO: Antonio Filosa, care va câștiga până la 23 milioane dolari anual din 2028

Grupul auto Stellantis intră într-o nouă eră de conducere, odată cu numirea lui Antonio Filosa în funcția de director general, la sfârșitul acestei luni. Filosa, care anterior a cond

Inna
Trafic blocat pe șoseaua Hâncești, în noaptea de 9 spre 10 iunie. Sunt planificate lucrări de reparație - Photo
Sociale
Trafic blocat pe șoseaua Hâncești, în noaptea de 9 spre 10 iunie. Sunt planificate lucrări de reparație

Primăria municipiului Chișinău anunță că, începând cu ora 23:00, 9 iunie și până pe 10 iunie, la ora 05:45, circulația rutieră va fi temporar suspendată pe un segment al Șoselei

Inna
Producția de vehicule, din Marea Britanie, atinge cel mai jos nivel din ultimele șapte decenii - Photo
Noutăți
Producția de vehicule, din Marea Britanie, atinge cel mai jos nivel din ultimele șapte decenii

Într-o evoluție îngrijorătoare pentru sectorul auto britanic, producția de automobile din Regatul Unit a înregistrat în luna aprilie cea mai mică valoare din ultimele șapte dec

Inna
Suzuki oprește producția Swift. Criza materiei prime din China lovește industria auto japoneză - Photo
Noutăți
Suzuki oprește producția Swift. Criza materiei prime din China lovește industria auto japoneză

Suzuki Motor Corporation a fost nevoită să oprească temporar producția popularului model Swift, devenind astfel primul constructor auto din Japonia afectat direct de restricțiile impuse de China asupr

Inna
Circulația pe strada Mesager din Chișinău, restricționată până pe 27 iunie din cauza unor lucrări - Photo
Sociale
Circulația pe strada Mesager din Chișinău, restricționată până pe 27 iunie din cauza unor lucrări

Începând cu 9 iunie, circulația rutieră pe strada Mesager din municipiul Chișinău va fi parțial restricționată, în contextul desfășurării unor lucrări de modernizare a rețelei termic

Inna
BMW revine cu tehnologia range extender. Primul model vizat ar putea fi noul X5 electric din 2026 - Photo
Noutăți
BMW revine cu tehnologia range extender. Primul model vizat ar putea fi noul X5 electric din 2026

BMW pregătește o revenire surpriză pe piața europeană a vehiculelor electrice. Tehnologia range extender ar putea fi reintrodusă în gamă, începând cu următoarea generație a SUV-

Inna