(FOTO) Skoda a dezvăluit designul viitorului său SUV compact!

De Pavel   |  9 Ianuarie, 2020

Distribuie :

La mijlocul lunii decembrie, am avut ocazia de a vedea prima imagine a interiorului viitorului model ceh, iar acum Skoda a publică două schițe cu designul exterior al noului SUV. Datorită acestora putem analiza partea frontală a vehiculului care la acest moment se planifică a fi vândut doar în India.

În prezent, crossover-ul are denumirea convențională de Skoda Vision In și se află oficial la etapa de concept. Cu toate acestea, lansarea unui model de serie este preconizată pe parcursul anului 2020, iar dezvăluirea oficială a acestuia va avea loc peste o lună în cadrul evenimentului New Delhi Auto Expo 2020.

Din păcate, noua doză de teasere de la Skoda nu a dezvăluit și careva detalii tehnice, ci doar a accentuat limbajul de design ales de constructor pentru viitorul SUV.

Skoda Vision In este primul model construit pe platforma MQB A0 IN, adică pe varianta mai mică a arhitecturii MQB, fiind totodată adaptată pieței indiene. Astfel, noul crossover va putea fi comparat după dimensiuni cu noile Kamiq și Scala, construite pentru piața din Europa.

Ulterior, pe aceeași arhitectură vor fi lansate mai multe modele sub brandurile Skoda și Volkswagen.

Recomandate:

Trafic blocat pe șoseaua Hâncești, în noaptea de 9 spre 10 iunie. Sunt planificate lucrări de reparație - Photo
Sociale
Trafic blocat pe șoseaua Hâncești, în noaptea de 9 spre 10 iunie. Sunt planificate lucrări de reparație

Primăria municipiului Chișinău anunță că, începând cu ora 23:00, 9 iunie și până pe 10 iunie, la ora 05:45, circulația rutieră va fi temporar suspendată pe un segment al Șoselei

Inna
BMW revine cu tehnologia range extender. Primul model vizat ar putea fi noul X5 electric din 2026 - Photo
Noutăți
BMW revine cu tehnologia range extender. Primul model vizat ar putea fi noul X5 electric din 2026

BMW pregătește o revenire surpriză pe piața europeană a vehiculelor electrice. Tehnologia range extender ar putea fi reintrodusă în gamă, începând cu următoarea generație a SUV-

Inna
Producția de vehicule, din Marea Britanie, atinge cel mai jos nivel din ultimele șapte decenii - Photo
Noutăți
Producția de vehicule, din Marea Britanie, atinge cel mai jos nivel din ultimele șapte decenii

Într-o evoluție îngrijorătoare pentru sectorul auto britanic, producția de automobile din Regatul Unit a înregistrat în luna aprilie cea mai mică valoare din ultimele șapte dec

Inna
Suzuki oprește producția Swift. Criza materiei prime din China lovește industria auto japoneză - Photo
Noutăți
Suzuki oprește producția Swift. Criza materiei prime din China lovește industria auto japoneză

Suzuki Motor Corporation a fost nevoită să oprească temporar producția popularului model Swift, devenind astfel primul constructor auto din Japonia afectat direct de restricțiile impuse de China asupr

Inna
Stellantis are un nou CEO: Antonio Filosa, care va câștiga până la 23 milioane dolari anual din 2028 - Photo
Noutăți
Stellantis are un nou CEO: Antonio Filosa, care va câștiga până la 23 milioane dolari anual din 2028

Grupul auto Stellantis intră într-o nouă eră de conducere, odată cu numirea lui Antonio Filosa în funcția de director general, la sfârșitul acestei luni. Filosa, care anterior a cond

Inna
Circulația pe strada Mesager din Chișinău, restricționată până pe 27 iunie din cauza unor lucrări - Photo
Sociale
Circulația pe strada Mesager din Chișinău, restricționată până pe 27 iunie din cauza unor lucrări

Începând cu 9 iunie, circulația rutieră pe strada Mesager din municipiul Chișinău va fi parțial restricționată, în contextul desfășurării unor lucrări de modernizare a rețelei termic

Inna