Germania va propune să fie aprobată o taxă unică, pentru circulația pe autostrăzile din țările Uniunii Europene!

De Pavel   |  23 Iulie, 2020

Distribuie :

De la 1 iulie, Germania a preluat conducerea Uniunii Europene, pentru o perioadă de 6 luni. Profitând de moment, cea mai mare economie a Bătrânului Continent a pregătit deja mai multe propuneri majore, potrivit unui document oficial, obținut de agenția de presă Reuters.

Așadar, nemții vor propune în curând introducerea unei noi taxe, care ar viza circulație pe autostrăzile din toate țările membre ale Uniunii Europene! Aceasta ar putea fi implementată treptat, timp de opt ani.

Principalul motiv pentru care o astfel de taxă și-ar găsi existența, este protejarea mediului înconjurător. Propunerea a fost înaintată de Ministerul Transporturilor din Germania, însă Reuters informează că mai mulți miniștri din Guvernul german se opun unei astfel de măsuri.

În prezent există numeroase state europene care percep taxe pentru utilizarea autostrăzilor, iar printre acestea se numără: Germania, Franța, Italia, Spania, Marea Britanie, Grecia, Norvegia, Polonia, Letonia sau Croația, pe lângă o serie de state mai mici care nu fac parte din blocul comunitar, cum ar fi Bosnia și Herțegovina, Belarus sau Turcia.

Doin ani în urmă, țara vecină România, anunța că discută o posibilă taxă de circa 34 de lei românești, pentru 100 de kilometri, care ar fi folosită în cazul autostrăzii București-Ploiești. Însă măsura nu a fost încă aplicată.

Recomandate:

În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile - Photo
Sociale
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile

Serviciul Fiscal de Stat a preluat mai multe automobile și motociclete declarate fără stăpân. Printre vehicule se regăsesc modele BMW, Audi, Ford și motociclete Yamaha sau Honda. Persoanele care

Inna