Guvernul a decis: 452.000.000 lei vor fi cheltuiţi pentru reparaţia drumurilor în localităţi

De Redactor AE   |  10 Iunie, 2015

Distribuie :

Guvernul a aprobat programul privind repartizarea mijloacelor Fondului Rutier pentru 2015, în valoare de 452 milioane de lei. Documentul prevede alocarea a circa 450 de milioane de lei, cu 12% mai mult faţă de anul 2014, pentru amenajarea drumurilor şi a trotuarelor din sate.

În listă au nimerit 707 localităţi, faţă de 688 cât au fost în anul 2014. Potrivit lui Anatol Usatâi, viceministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, lista localităţilor şi a obiectivelor care vor beneficia de banii necesari pentru lucrări de întreţinere şi reparaţie a fost alcătuită în urma consultărilor cu autorităţile publice locale. Ca şi în anul 2014 lider după volumul alocaţiilor este raionul Hânceşti, care urmează să primească 23,8 milioane de lei, sumă identică cu cea din anul 2014. Locul doi va fi ocupat de Cimişlia, care a înregistrat o majorare de peste 70% a alocaţiilor, până la 21,1 milioane de lei.

O explicaţie a acestei creşteri spectaculoase faţă de anul 2014, este alocarea a 7,5 milioane de lei pentru reparaţia drumurilor din satul Hârtop. Urmează localităţile din raioanele Floreşti şi Călăraşi cu câte 20 de milioane de lei, în creştere cu 30-50%, faţă de anul 2014. În schimb pentru raionul Orhei, cel mai mare din ţară, alocaţiile vor scădea cu jumătate de milion de lei, până la circa 19,5 de milioane de lei. Primăriile din Nisporeni, un raion de două ori mai mic decât Orhei, vor primi circa 18,8 milioane de lei, în creştere cu peste 30%.

În total în anul 2015 din Fondul Rutier vor mai fi alocate 1,53 miliarde de lei, inclusiv 1,07 miliarde pentru lucrări de întreţinere şi reparaţie a drumurilor publice, iar 452 milioane de lei pentru lucrări de întreţinere şi reparaţie a căilor de acces la instituţiile de menire social-culturală din intravilanul localităţilor.

În ultimii 5-6 ani, Fondul Rutier a înregistrat o creştere fulminantă. Dacă în 2009 au fost alocate 241 de milioane de lei, în 2010 - de 2,3 ori mai mult. În 2011 creşterea a fost de 52%, în 2012 şi 2013 - cu câte circa 20%, în 2014 avansul a fost de 6,2%, iar în 2015 avanul este de circa 15%. În următorii ani, autorităţile ar urma să majoreze fondul până la circa 4 miliarde de lei, din contul unor taxe mai mari aplicate pe transportul rutier.

Recomandate:

Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile - Photo
Sociale
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile

Serviciul Fiscal de Stat a preluat mai multe automobile și motociclete declarate fără stăpân. Printre vehicule se regăsesc modele BMW, Audi, Ford și motociclete Yamaha sau Honda. Persoanele care

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna