Hyundai lansează un nou model vârf de gamă Genesis G90!

De Redactor AE   |  9 Decembrie, 2015

Distribuie :

Botezat Genesis G90 sau EQ900 pe piaţa Coreei de Sud, noul flagman al celor de la Hyundai vine să preia estafeta de la bătrânul Equus. Limuzina dă naştere astfel unei noi clase în gama producătorului coreean de automobile şi pretinde la o atenţie sporită în segmentul din care face parte.

Nu putem spune că este chiar cel mai de temut rivali pentru germani, însă trebuie să recunoaştem că noul Genesis G90 arată chiar bine. Limuzina este înarmată cu dotări opţionale de top, iar designerii se fac responsabili de un look demn de clasa premium, chiar dacă în acesta se oglindesc o mulţime de trăsături caracteristice limuzinelor germane sau britanice. Grila radiatorului de dimensiuni mari, inserţiile de crom, jantele multi-spiţă sau blocurile optice verticale fiind doar câteva dintre elementele care îi conferă o rafineţe deosebită noului G90.

Nici interiorul nu este mai prejos. Tapiţeria din piele este combinată cu butoane şi inserţii din aluminiu finisat, accente de piano black şi lumini ambientale albastre, iar consola centrală este prelungită până în spate unde găzduieşte panoul sistemului de climatizare dar şi frigiderul. În mare parte, putem observa asemănări puternice cu interiorul unui Audi A8, ceea ce vorbeşte despre faptul că Hyundai a optat pentru un habitaclu cât mai sobru. Astfel că pasagerii banchetei spate vor fi trataţi regeşte, având la dispoziţie şi foarte mult spaţiu garantat de ampatamentul de 3.160 de mm.

000 (1)

În ce priveşte motorizările Hyundai vine cu două motorizări V6, una de 3.8 litri GDi şi alta de 3.3 litri T-GDi, turbo-aspirată. Cea din urmă produce 370 de cai putere şi 510 Nm de cuplu motor livraţi sistemului de tracţiune integrală H-TRAC. Vârful de gamă este pus în mişcare de un V8 de 5.0 litri, motorizare regăsită şi pe modelul vârf de gamă al celor de la Kia.

După cum vedeţi Hyundai Genesis G90 are absolut tot armamentul necesar în dotare pentru a convinge cât mai mulţi clienţi aflaţi în căutarea unui automobilul premium de lux dar care nu aspiră la preţurile şi statutul unui A8, Seria 7 sau S-Class. Rămâne de văzut care va fi preţul maşinii pe piaţa din Europa unde noul G90 va veni abia în a doua jumătate a anului 2016.

000 (2)

000 (3)

000 (4)

000 (5)

000 (6)

000 (7)

000 (8)

000 (9)

000 (10)

000 (11)

000 (12)

000 (13)

000 (14)

000 (15)

000 (17)

000 (18)

000 (19)

000 (20)

genesis-g90 (1)

genesis-g90 (2)

genesis-g90 (3)

genesis-g90 (4)

genesis-g90 (5)

genesis-g90 (6)

genesis-g90

wcf-genesis-g90-genesis-g90

 

Recomandate:

Grupul JRL nu poate produce mașini de mai bine de 2 săptămâni și nici nu se cunoaște când va fi reluat procesul - Photo
Noutăți
Grupul JRL nu poate produce mașini de mai bine de 2 săptămâni și nici nu se cunoaște când va fi reluat procesul

Grupul Jaguar Land Rover a fost ținta unui atac cibernetic. Din acest motiv, grupul nu poate relua producția de automobile deja de două săptămâni. În acest context, există riscul ca mai mu

Inna
Mercedes-AMG se gândește să dezvolte o versiune cu propulsie electrică pentru AMG GT - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG se gândește să dezvolte o versiune cu propulsie electrică pentru AMG GT

Mercedes AMG GT ar putea primi o versiune electrică. Constructorul din Stuttgart ia în considerare dezvoltarea unei versiuni cu zero emisii. Cel puțin, în acest moment se evaluează viabili

Inna
Porsche Taycan Turbo GT stabilește un nou record și devine cel mai puternic model de serie al producătorului german - Photo
Noutăți
Porsche Taycan Turbo GT stabilește un nou record și devine cel mai puternic model de serie al producătorului german

Porsche Taycan Turbo GT a stabilit un record nou în Australia. Cea mai puternică versiune de performanță a modelului electric a realizat un timp record pe sfertul de milă pe pista Sydney Dragway

Inna
Volkswagen amână lansarea primului Golf electric. Sursele anonime invocă probleme financiare - Photo
Noutăți
Volkswagen amână lansarea primului Golf electric. Sursele anonime invocă probleme financiare

Volkswagen a amânat lansarea viitorului Golf electric. Producătorul german a motivat această decizie prin costurile ridicate, necesare pentru readaptarea fabricii de la Wolfsburg pentru pro

Inna
Transportatorii care vor ieși din Republica Moldova prin PTF Leușeni, se vor programa în rând electronic - Photo
Sociale
Transportatorii care vor ieși din Republica Moldova prin PTF Leușeni, se vor programa în rând electronic

Camioanele care vor ieși din Republica Moldova, prin postul vamal de frontieră Leușeni, vor fi programate în rând electronic. Măsura intră în vigoare de pe 22 septembrie, ora 08:00.&

Inna
Cererea scăzută pentru mașini electrice, provoacă concedieri. Ford va elimina 1.000 de locuri de muncă - Photo
Noutăți
Cererea scăzută pentru mașini electrice, provoacă concedieri. Ford va elimina 1.000 de locuri de muncă

Ford va elimina 1.000 de locuri de muncă la uzina germană din Koln. Decizia va intra în vigoare la începutul anului 2026 și a fost luată în contextul cererii scăzute pentru mașinile

Inna