Iată şi prima probă de sunet cu noul prototip BMW M5 F90! (VIDEO)

De Redactor AE   |  20 Martie, 2017

Distribuie :

Aceasta nu este pentru prima dată când noul BMW M5 apare în faţa camerelor de luat vederi. Camuflată bine, sportiva germanilor poate fi tot mai des văzută în public, în plin proces de testare. Acum însă, avem prima filmare în care se face auzită evacuarea M5-ului!

Deşi noul Seria 5 poartă codul de nume G30, versiunea cu steroizi, M5-ul, este cunoscut ca F90. Iată că trei astfel de maşini au fost văzute într-o intersecţie din Oslo, iar "cameramanul" a reuşit să ia şi un interview direct de la gurile sistemului de eşapament.

Motorul pe benzină de 4.4 litri, a fost împrumutat de pe vechea generaţie, iar după câteva modificări se presupune că va livra în jur de, sau chiar mai mult de 600 cai putere. Toată forţa acestuia urmează a fi transmisă roţilor prin intermediul sistemului de tracţiune integrală, însă cu o simplă apăsare de buton, cei aflaţi la volan vor putea selecta modul de tracţiune exclusiv pe puntea spate.

Până aici doar presupuneri şi zvonuri, însă cât de puternic şi de frumos va fi, vom afla ceva mai târziu, în toamna acestui an, la Salonul Auto de la Frankfurt, unde BMW ar trebui să ne prezinte M5-ul F90.

https://www.youtube.com/watch?v=274xTqvphJ4

 

Recomandate:

Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital - Photo
Accidente
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital

Un tractor s-a tamponat într-un gard și ulterior s-a inversat. Accidentul s-a întâmplat la Purcari, după ce șoferul de 51 de ani a pierdut controlul asupra volanului. Potriv

Inna
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut - Photo
Sociale
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut

Circa 8% din benzina importată anul trecut în Ucraina, a fost de proveniență "moldovenească". Datele sunt oferite de analiza publicată de portalul ucrainean Enkorr, scrie Știri.md

Inna
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol - Photo
Sociale
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol

Polonia plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorul final de majorările globale a prețurilor petrolului. Decizia a fost adoptată de Guvernul de la Varșovia și a intrat în v

Inna