Idee de afacere, poliția caută companii care să evacueze mașinile parcate neregulamentar

De Redactor AE   |  5 August, 2020

Distribuie :

De curând au intrat în vigoare modificările de lege care permit instituțiilor de stat să contracteze agenți economici privați pentru prestarea unor servicii. La caz vorbim despre evacuarea automobilelor parcate neregulamentar. 

În acest sens, Inspectoratul General al Poliției a inițiat deja un concurs de licitație publică, pentru adjudecarea serviciilor sus menționate. Compania câștigătoare ar urma să ridice, transporte, depoziteze și să chiar să restituie mijloacele de transport în cadrul procesului contravențional. 

După ce oamenii legii se vor aprecia cu selecția agentului economic, mai rămân practic zile limitate până să se apuce de treabă. Urmărind acțiunile INSP și a altor organizații este ușor de intuit valul de ridicări de mașini și amenzi aplicate. 

Rețineți că agenții constatatori din cadrul Poliției pot dispune ridicarea mijlocului de transport în situația în care:

  • conducătorul a fost înlăturat de la conducere și nu poate fi predat proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor;
  • vehiculul a fost lăsat într-un loc interzis pentru parcare;
  • mijlocul de transport poate genera un pericol iminent pentru interesul public;
  • este necesară identificarea proprietarului (posesorului) mijlocului de transport utilizat sau destinat pentru săvârşirea contravenţiei.

Doritorii care vor să se înscrie în concurs, pot obține documentaţia standard de la Inspectoratul General al Poliției cu sediul în mun. Chişinău, str. Tirapol 11/1 sau poate fi vizualizată accesând pagina web: www.politia.md  la directoriul transparență, rubrica achiziții publice (anunțuri lansate). 

Recomandate:

În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile - Photo
Sociale
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile

Serviciul Fiscal de Stat a preluat mai multe automobile și motociclete declarate fără stăpân. Printre vehicule se regăsesc modele BMW, Audi, Ford și motociclete Yamaha sau Honda. Persoanele care

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna