Încă un model Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio a fost surprinsă pe viu. Cei pest 500 CP sună incredibil!

De Redactor AE   |  26 Ianuarie, 2016

Distribuie :

În luna iunie a lui 2015, Alfa Romeo a şocat lumea auto cu un nou model unic, Giulia Quadrifoglio. Sedanul de performanţă, cu inimă de Ferrari ce urma să lupte cu BMW-ul M3 şi C63-ul AMG. În ciuda criticilor aduse în adresa constructorului italian, pentru un design minimalist şi aproape învechit, mie personal mi-a plăcut maşina, motiv pentru care nu voi conteni să îi urmăresc apariţiile pe paginil de internet. 

Cea mai recentă ieşire în lume a avut loc chiar în Luxembourg, aici maşina fiind livrată dealerului local Autopolis în versiunea vârf de gamă şi finisată într-o nuanţă de vopsea Montecarlo Blue. Evenimentul a fost şi filmat, astfel că se pot face auziţi cei peste 505 cai putere, storşi din motorul de origine italiană, inspirat de Ferrari. Vorbim despre V6-le de 3.8 litri, turbo-aspirat care livrează toată puterea punţii spate, sau, opţional, sistemului de tracţiune integrală.

Cu toate că maşina a fost prezentată cu mai bine de jumătate de an în urmă, aceasta încă nu a ajuns pe mâna clienţilor, astfel că tot ce vă putem oferi la ora actuală sunt doar imagini surprinse pe furiş. Va trebui deasemenea să ne încredem pe deplin în declaraţiile oficialilor care ne asigură că noul model Quadrifoglio este capabil de performanţe uluitoare, cum ar fi acceleraţia de la zero la prima sută în numai 3.8 secunde sau viteza maximă de 307 km/h!

Se anunţă zile grele pentru rivalii germani!

sursa: wcf.com

Recomandate:

Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna