Indieni au tranformat un Logan vechi într-un vehicul cu sistem de propulsie cu hidrogen

De Pavel   |  21 Octombrie, 2020

Distribuie :

În India, a fost prezentat un vehicul cu propulsie cu hidrogen bazat pe vechiul Renault Logan, vândut pe piața locală sub numele de Mahindra Verito. Consiliul Local pentru știință și cercetare industrială a numit invenția, prima mașină cu un sistem de propulsie cu pile de combustie pe bază de hidrogen, creată în țară.

Inginerii indieni în colaborare cu corporația KPIT, au reușit să implementeze pe acest Logan/Verito mai multe idei know-how proprii, printre care se numără: celulele de hidrogen de tip Proton Exchange Membrane, plăci bipolare ușoare din metal și un Sistem de Operare special.

Vegiculul a fost echipat cu un rezervor de combustibil Type III, în care pot fi alimentate 1.75 kg de hidrogen sub o presiune de 350 bari. În această ordine de idei, autonomia declarată de oficiali atinge pragul de 250 kilometri, la o viteză maximă de numai 65 km/h.

În ciuda faptului că Logan-ul pe hidrogen s-a dovedit a fi foarte lent (același model cu un motor pe benzină accelerează până la 144 km/h iar pe motorină  până la 151km/h) el are o serie de avantaje importante față de mașinile cu motoare tradiționale sau EV-uri.

Astfel, acesta este un automobil care absolut nu dăunează ecologiei, emisiile de dioxid de carbon fiind zero, iar realimentarea bateriilor durează doar câteva minute, în comparație cu bateriile vehiculelor electrice care necesită să fie alimentate câteva ore.

 

Recomandate:

Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile - Photo
Sociale
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile

Serviciul Fiscal de Stat a preluat mai multe automobile și motociclete declarate fără stăpân. Printre vehicule se regăsesc modele BMW, Audi, Ford și motociclete Yamaha sau Honda. Persoanele care

Inna
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna