Lotus 3-Eleven este cel mai performant model lansat de compania britanică!

De Redactor AE   |  29 Iunie, 2015

Distribuie :

Lotus este cunoscut printre împătimiţii de automobile, ca fiind un producător de maşini, de dimensiuni compacte, orientate spre performanţe pure, cu un design minimalist şi un interior cel puţin spartan. Iar dacă îmtâmplător, până acum aveaţi altă părere, atunci modelul de mai jos ar trebui să vă dea de gândit. 

Până acum, acesta este cel mai scump şi mai performant model Lotus creat vreodată, iar oficialii susţin că este o "interpretare a spiritului Lotus". Poreclită 3-Eleven, sportiva va fi construită în două versiuni, cea de stradă dar şi în varianta dedicată în totalitate curselor. Cel din urmă, cântăreşte numai 900 de kilograme şi te poate surprinde cu un timp de accelerare de la zero la 100km/h în mai puţin de trei secunde!

Acest lucru este posibil datorită motorului V6 de 3.5 litri, turbo-aspirat, care dezvoltă 450 de cai putere şi tot atâta cuplu motor. Unitatea pe benzină, de provenienţă Toyota, poate fi regăsită şi pe modelul Evora, doar că în caroseria lui 3-Eleven, acesta este capabil să livreze cu până la 50 de CP mai mult.

Lotus 3-Eleven poate atinge o viteză maximă de 280 km/h, iar modelul omologat pentru uzul pe drumurile publice este capabil să ducă această limită la 290 km/h. Diferenţele între acestea două nu se limitează însă aici. Dacă în varianta dedicată probelor pe circuit, maşina vine echipată cu o transmisie manuală cu şase rapoarte şi un diferenţial cu alunecare limitată de tip Torsen, atunci modelul de stradă se poate lăuda doar cu transmisia cu şase trepte secvenţială.

Şi pentru ca vor fi construite numai 311 unităţi (de unde şi numele 3-Eleven), începând cu luna februarie a lui 2016, preţul unui model variază între 82.000 de lire sterlie pentru versiunea de stradă şi 115.200 de lire sterline pentru modelul de curse!

1103714334440991109

12658247991374160148

13769398791071260999

16571014751331711910

7289637931519414892

Recomandate:

În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile - Photo
Sociale
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile

Serviciul Fiscal de Stat a preluat mai multe automobile și motociclete declarate fără stăpân. Printre vehicule se regăsesc modele BMW, Audi, Ford și motociclete Yamaha sau Honda. Persoanele care

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna