Marcajul rutier din capitală ar fi fost făcut din banii bugetului municipal şi nu din contul companiei responsabile!

De Redactor AE   |  23 August, 2017

Distribuie :

Încă în primăvara lui 2017, apelasem compania responsabilă de reparaţiile efactuate pe bd Ştefan cel Mare, compania Delta A.C.M. ’93 S.R.L., pentru a afla mai exact când şoferii din capitală, vor putea circula regulamentar, respectând marcajul rutier. Cu alte cuvinte, când va fi acesta aplicat.

În acel început de lună Mai, am primit asigurarea că "spre sfârşitul lunii mai, început de lună iunie, vom vedea şi primile dungi de vopsea albă aplicate peste stratul de asfalt proaspăt!"

De altfel la următoarea mea întrebare, legată de riscul sporit de accidente rutiere, nu am primit decât un răspuns tacit, de confirmare evident, că acest risc ar exista. Însă nimeni nu pare să fie prea mult deranjat. Acum spre marea bucurie a automobiliştilor, în prag de sărbătoare naţională, au apărut peste noapte şi marcajele rutiere, pe tronsonul cuprins între strada Puşkin şi Ismail. Doar că...

Iniţial, în pachetul BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare), erau incluse în lista de lucrări, atât instalarea semnalizatoarelor rutiere, cât şi aplicarea marcajului rutier. Pentru acest scop, au fost alocaţi bani companiei care a câştigat licitaţia. Astăzi însă, din surse demne de încredere, aflăm că pentru a finisa lucrările, au fost din nou, alocaţi bani, din bugetul municipal!

Pe lângă faptul că nu au fost respectaţi termenii de executare a lucrărilor şi am tot fost duşi de nas, acum aflăm că nu vom avea de întors doar banii oferiţi de BERD, dar că a mai secat niţel şi bugetul municipal.

https://autoexpert.md/noutati/ai-obosit-de-circulatia-rutiera-haotica-pe-bd-stefan-cel-mare-din-capitala-afla-cand-va-fi-aplicat-marcajul-rutier-si-de-ce-nu-s-a-facut-pana-acum/

Recomandate:

Legenda revine. Toyota pregătește noua Celica Sport cu tehnologie hibridă - Photo
Noutăți
Legenda revine. Toyota pregătește noua Celica Sport cu tehnologie hibridă

După două decenii de absență și numeroase zvonuri neconfirmate, unul dintre cele mai iubite modele sport se pregătește de o revenire surprinzătoare. Noua Celica promite să combine ADN-ul clasic cu teh

Inna
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital - Photo
Accidente
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital

Un tractor s-a tamponat într-un gard și ulterior s-a inversat. Accidentul s-a întâmplat la Purcari, după ce șoferul de 51 de ani a pierdut controlul asupra volanului. Potriv

Inna
Sfârșitul unei legende. Audi spune adio motorului cu 5 cilindri după peste 50 de ani - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei legende. Audi spune adio motorului cu 5 cilindri după peste 50 de ani

Unul dintre cele mai emblematice motoare din istoria auto se apropie de final. Celebru pentru sunetul său distinct și ADN-ul din motorsport, propulsorul cu 5 cilindri de la Audi va dispărea definitiv,

Inna
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol - Photo
Sociale
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol

Polonia plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorul final de majorările globale a prețurilor petrolului. Decizia a fost adoptată de Guvernul de la Varșovia și a intrat în v

Inna
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut - Photo
Sociale
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut

Circa 8% din benzina importată anul trecut în Ucraina, a fost de proveniență "moldovenească". Datele sunt oferite de analiza publicată de portalul ucrainean Enkorr, scrie Știri.md

Inna
Stocuri noi de combustibili. Pentru câte zile avem motorină și benzină - Photo
Sociale
Stocuri noi de combustibili. Pentru câte zile avem motorină și benzină

Republica Moldova a importat o nouă cantitate de combustibili. Pe 30 martie, au fost importate aproape 575 tone de benzină și peste 1.276 tone de motorină.Potrivit Ministerului Energiei, stoc

Inna