Mercedes celebrează 40 de ani de la lansarea modelului W123, predecesorul lui E-Class!

De Redactor AE   |  29 Ianuarie, 2016

Distribuie :

Lansat în urmă cu 40 de ani, în anul 1976, bătrânul W123 a fost un adevărat hit al sezonului, iar în scurt timp au fost vândute toate automobilele produse în acel an, clienţii golind stocurile în doar câteva luni! Cererea era într-atât de mare încât proprietarii care aveau deja un W123 rulat, îl puteau vinde la acelaşi preţ cu care a fost procurat de nou!

Disponibil în mai multe versiuni de caroserie ca berlină, coupe, estate şi chiar un model cu ampatament mărit, Mercedes-ul a putut fi echipat cu o varietate de motoare (nouă mai exact), atât pe benzină cât şi diesel, pornind de la 200 D şi până la 280 E. Mai mult de atât, au existat şi versiuni alimentate cu GPL, având instalaţii proiectate şi dezvoltate chiar la uzina mamă.

Inginerii germani au pus accentul nu doar pe practicabilitate şi eficienţă, dar şi pe siguranţă, astfel că începând cu anii 1982, Airbag-urile puteau fi găsite în lista opţionalelor. Modelul W123 este cunoscut deasemenea pentru confortul deosebit şi spaţiul generos pus la dispoziţia pasagerilor, fapt care l-au recomandat multor companii de taximetrie.

 

În total, pe perioada a nouă ani de zile, au fost vândute în 2.696.915 automobile, dintre care numai 99.884 au fost coupe-uri, 199.517 modele au fost produse în varianta Estate, iar restul 2.397.514 erau berline.

5330293007_8286fa17df_b

Mercedes-Benz_W123_T-Modell_rear_20090430

w123-interior-1024x1007

153863680_a62f45c092_b

Recomandate:

Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna