Mercedes nu va folosi motoare cu trei cilindri pentru modele cu propulsie spate

De AutoExpert   |  11 Martie, 2014

Distribuie :

Germanii de la Mercedes-Benz planifică să se alinieze trendului de reducere a capacităţii motoarelor, urmând exemplul celor de la BMW care au lansat o nouă generaţie de motoare cu trei cilindri. Constructorul din Stuttgart, însă, promite o politică echilibrată privind integrarea unităţilor cu trei cilindri în interiorul gamei.

Mercedes vrea să introducă viitoarele sale motoare doar pe modelele compacte, fără compromisuri în ceea ce priveşte performanţele. Bernhard Heil, şeful departamentului de dezvoltare a motoarelor, a declarat în cadrul Salonului Auto de la Geneva că propulsoarele cu doar trei cilindri nu vor fi prezente pe gama de modele esenţiale, adică cele cu propulsie spate. Decizia a fost luată pentru a evita compromisuri pe care clienţii nu le-ar accepta.

Oficialul a declarat că Mercedes a testat instalarea unor asemenea motorizări pe modele cu propulsie posterioară, însă lipsa rafinamentului şi vibraţiile sunt prea mari, mai ales la viteze reduse, atunci când se presupune că rularea ar fi cea mai eficientă.

A-Klasse şi B-Klasse în schimb sunt pretabile instalării unor motoare diesel şi benzină cu trei cilindri, având în vedere dimensiunile lor, tipul de propulsie şi publicul ţintă. Modelele compacte au și şansa de a primi unităţile cu trei cilindri împreună cu un motor electric, alcătuind astfel o soluţie hibridă.

Recomandate:

Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna