Mercedes poate deveni și mai CHINEZ! Grupul BAIC vrea mai multe acțiuni Daimler

De Pavel   |  26 Noiembrie, 2019

Distribuie :

În vara anului 2019, Beijing Automotive Group Co (BAIC), unul dintre partenerii Daimler pe piața chineză, a decis că a venit timpul să participe direct la dezvoltarea brandului german și a cumpărat un pachet de 5% din acțiunile companiei.

Cu siguranță BAIC ar fi vrut să pună mâna pe un procent mai mare, însă i-a fost frică de influența miliardarului chinez Li Shufu, care totodată este și președintele grupului Geely, care a cumpărat în 2018 tocmai 9,69% din Daimler și a devenit cel mai mare acționar privat al constructorului. 

Acum, Surse citate de Reuters susțin că BAIC vrea să cumpere și mai multe acțiuni la Daimler, fără să ofere alte detalii. Oficialii Daimler și BAIC nu au oferit declarații pe subiect până la această oră, însă reprezentanții Geely au spus că nu vor să comenteze “speculațiile” apărute în presă.

Amintim că în luna iulie, după ce BAIC a cumpărat 5% din Daimler, grupul german a catalogat investiția drept “binevenită”, în contextul reducerii costurilor cu dezvoltarea și producția mașinilor electrice pe cea mai mare piață auto din lume.

Recomandate:

Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna