Mitsubishi pune la bătaie ultimul Lancer EVO construit, la licitaţie pe pe eBay

De Redactor AE   |  12 Septembrie, 2016

Distribuie :

Mitsubishi a marcat apusul erei Lancer EVO cu o ediţie finală, numită foarte intuitiv Final Edition, pe care a limitat-o la numai 1.600 de exemplare. Iată că unul dintre acestea, compania niponă a decis să îl vândă pe eBay, în cadrul unei licitaţii online.

Maşina respectivă poartă chiar numărul 1.600 şi nu se deosebeşte cu nimic practic faţă de celelalte 1.599 unităţi vândute până acum. Sub capotă este instalat acelaşi motor de 2.0 litri turbo, ce produce 303 cai putere şi care sunt livraţi sistemului de tracţiune integrală. Doar că preţul în cazul acestui model este un pic mai piperat şi se ridică la la 50.100 de dolari.

Iar dacă aţi crezut că Mitsubishi vrea să scoată profit maxim din această maşină pentru a-şi mări veniturile, aflaţi că banii colectaţi din vânzarea sportivei, vor fi donaţi în scopuri caritabile. Nu

La exterior, Lancer EVO Final Edition se prezintă într-o combinaţie de culori, cu vopsea Diamond White aplicată caroseriei şi jante Enkei finisate cu black chrome. Nu lipsesc din meniu nici cusuturile cu roşii la interior, arcurile sport Eibach, amortizoare Bilstein sau discurile de frână Brembo.

ultimul-mitsubishi-lancer-evo-construit-4209f354950306f8ff-0-0-0-0-0 ultimul-mitsubishi-lancer-evo-construit-a271235495008adeb0-0-0-0-0-0 ultimul-mitsubishi-lancer-evo-construit-d2d54354950506aaf7-0-0-0-0-0 ultimul-mitsubishi-lancer-evo-construit-e4609354950402d526-0-0-0-0-0

Recomandate:

Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică - Photo
Sociale
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică

Astăzi, în intervalul orelor 14:00 - 23:00 sunt prognozate descărcări electrice cu ploi de scurtă durată și intensificări ale vântului. În acest sens, Serviciul Hidrometeor

Inna
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum - Photo
Noutăți
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum

Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar

Inna
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul

Un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, dar și o femeie de 36 de ani au decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs pe traseul Căușeni–Anenii Noi, în apro

Inna