Nordul ţării în obiectivul INP! Poliţiştii au organizat filtre rutiere patru zile la rând

De Redactor AE   |  9 Februarie, 2017

Distribuie :

Angajații Inspectoratului Național de Patrulare au desfăşurat o acţiune de amploare în zona de nord a țării, întru depistarea conducătorilor auto ce se eschivează de la răspundere pentru încălcarea prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere.

Pe parcusul acestor zile, poliţiştii de patrulare au verificat prin intermediul aplicației mobile E-DATA, 1117 de autoturisme, dintre care 79 înmatriculate în alte state și au fost întocmite 19 procese-verbale. Totodată, în cadrul operațiunii, au fost înmânate 19 citații. Un număr relativ mic în raport cu numărul total de şoferi verificaţi. 

Un alt obiectiv urmărit de inspectorii de patrulare a fost cel de a depista conducătorii auto care conduc în stare de ebrietate, aşa cum şofatul sub influența băuturilor alcoolice reprezintă una din cauzele principale ale agravării consecințelor accidentelor rutiere. Astfel, 21 de șoferi au fost depistați băuți la volan, iar unul în stare de ebrietate narcotică.

Inspectoratul Național de Patrulare prin astfel de acțiuni are scopul de a disciplina șoferii în trafic și respectiv, de a reduce numărul accidentelor rutiere și a consecințelor acestora cauzate de încălcarea de către conducătorii auto a regurilor privind circulația pe drumurile publice

16473424_1099629403497831_119695459694255686_n 16473726_1099629363497835_2698317042079976610_n 16508197_1099629360164502_3713904902352456587_n 16640800_1099629410164497_6300721882036638153_n 16649247_1099629453497826_3925767576582155717_n 16708464_1099629350164503_1745583187980756630_n

Recomandate:

PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău - Photo
Sociale
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău a venit cu o inițiativă menită să combată deficitul cronic de locuri de parcare din capitală, propunând instituirea

Inna
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania - Photo
Noutăți
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania

Grupul Volkswagen se pregătește să închidă definitiv una dintre uzinele sale din Germania, o decizie fără precedent în cei 88 de ani de existență ai constructorului auto. Este vorba despre

Inna
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude - Photo
Sociale
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude

Agenția Servicii Publice anunță că, în zilele următoare, va anula peste 700 de permise de conducere, după ce au fost constatate abateri grave în modul de desfășurare a examenelor auto. Inf

Inna
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design - Photo
Noutăți
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design

Jaguar a reacționat oficial la informațiile apărute recent în spațiul public, infirmând zvonurile potrivit cărora Gerry McGovern, directorul de design al mărcii, ar fi fost concediat. Pozi

Inna
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată - Photo
Sociale
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată

Al doilea învinuit în cauza penală privind escrocheria cu automobile de lux importate din UE, a fost trimis în judecată. Cazul este parte a dosarului anunțat anterior de Procura

Inna
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg - Photo
Teste
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg

Volkswagen demarează teste cu vehicule autonome în condiții reale de trafic. În următoarea perioadă, un prototip experimental va circula pe străzile din Wolfsburg, orașul în car

Inna