Noul Mercedes-Benz eActros este gata de producție! Tesla intră în panică

De Pavel   |  9 Noiembrie, 2019

Distribuie :

Devenit celebru drept unul dintre cele mai populare camioane, Mercedes-Benz Actros primește o versiune put electrică, care deja este gata de a intra în producția de serie! eActros a fost și este tesat de clienți încă din toamna anului 2018, iar începând cu 2021, nemții vor da start asamblării acestuia!

După mii de kilometri parcurși și o serie de informații noi livrate care vizează noul eActros, feedback-ul clienților și rezultatele testelor demonstrează că transportul greu de distribuție pe distanțe scurte este posibil cu zero emisii și operare silențioasă. Ba mai mult, printre informațiile proaspăt descoperite în urma efectuării testelor practice, s-a aflat că autonomia de până la 200 km a lui eActros, reprezintă o cifră reală, indiferent de sarcina utilă, rută sau topografie.

Chiar dacă eActros foloseșe platforma lui Mercedes-Benz Actros, aceasta a fost regândită și modeificată pentru a integra sistemul de propulsie pur electric și a dispune astfel de multe componente specifice.

Două motoare electrice sunt amplasate în apropierea butucului roților de pe puntea spate, cu o putere de 126 kW și 485 Nm cuplu maxim fiecare, însă conform raportului de transmisie folosit, cuplul poate atinge 11.000 Nm pentru fiecare roată.

Bateria are o capacitate de 240 kWh, adică de șase ori mai mare decât una pe care o folosește Nissan Leaf și, poate fi alimentată în doar două ore de la o sursă de curent continuu de 150 kW.

Suntem pe drumul cel bun cu acest concept din spatele Mercedes-Benz eActros. În opinia mea, această confirmare este esențială, după mai mult de un an de teste intensive, realizate în condiții reale.” a declarat Andreas von Wallfeld, Director de marketing, vânzări și service în cadrul Mercedes-Benz Trucks.

Recomandate:

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna