O nouă propunere: Semafoarele de pe Bd Stefan Cel Mare să rămână în regim de funcționare chiar și noaptea!

De Redactor AE   |  9 Aprilie, 2019

Distribuie :

Semafoarele de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt din Capitală ar putea să lucreze în regim non-stop, informează prime.md.

Anunţul, dar și propunerea a fost făcută de către şeful adjunct al Poliţiei Capitalei Silviu Muşuc, în cadrul şedinţei operative a Primăriei. Potrivit lui Muşuc, măsura este necesară, întrucât, în ultimul timp, a crescut numărul accidentelor rutiere de pe Bulevardul principal.

"Pe Ştefan cel Mare în ultima perioadă avem o creştere la capitolul dat. Aş propune pe parcursul nopţii,  la orele 23 să nu fie deconectate semafoarele la culoarea galbenă, dar să activeze până la orele 3-4 aşa cum şi ziua. Conducătorii auto consideră că e puţin transport şi depăşesc viteza, dar nu se asigură că pe drumuri secundare sunt şi alte unităţi de transport", a spus şeful adjunct al Poliţiei Capitalei, Silviu Mușuc.

Potrivit datelor statistice, în ultimii doi ani, pe Bulevardul Ştefan cel Mare au avut loc 14 accidente rutiere în urma cărora 18 persoane au fost traumatizate.

Curioasă decizie. Adică, au fost în jur de 7 accidente rutiere pe an, dintre care, nu se cunosc câte mai exact au avut loc pe timp de noapte și, câte din cauza semafoarelor permutate în regim de galben intermitent în loc de regim de funcționare obișnuit.

Recomandate:

Trei SUV-uri, o singură zi. Mercedes pregătește o lansare majoră în SUA - Photo
Noutăți
Trei SUV-uri, o singură zi. Mercedes pregătește o lansare majoră în SUA

Mercedes-Benz anunță un eveniment important: trei dintre cele mai populare SUV-uri ale sale intră într-o nouă eră, iar prezentarea oficială este mai aproape decât te-ai aștepta.Mercede

Inna
O companie de închirieri auto a tăinuit circa 6 milioane de lei, pentru a nu achita impozitele cuvenite - Photo
Sociale
O companie de închirieri auto a tăinuit circa 6 milioane de lei, pentru a nu achita impozitele cuvenite

O companie din Chișinău care oferă mașini în chirie și leasing este investigată pentru o schemă complexă de evaziune fiscală. Autoritățile susțin că milioane de lei nu au ajuns la bugetul de sta

Inna
Cât combustibil are Republica Moldova? Ministerul Energiei anunță volumele disponibile - Photo
Sociale
Cât combustibil are Republica Moldova? Ministerul Energiei anunță volumele disponibile

Deși volumele de carburanți aduse în țară cresc semnificativ, datele oficiale arată că rezervele rămân limitate, mai ales în cazul motorinei.Ministerul Energiei anunță că, î

Inna
Prețul petrolului explodează și ajunge la 115 dolari. Piețele globale reacționează în lanț - Photo
Sociale
Prețul petrolului explodează și ajunge la 115 dolari. Piețele globale reacționează în lanț

Tensiunile din Orientul Mijlociu provoacă majorări pentru prețul petrolului la niveluri alarmante, iar efectele se resimt deja pe bursele din întreaga lume. Investitorii se tem de un scenar

Inna
Skoda intră ferm pe piața EV-urilor. Au fost dezvăluite primele imagini și informații cu noul SUV electric de top - Photo
Noutăți
Skoda intră ferm pe piața EV-urilor. Au fost dezvăluite primele imagini și informații cu noul SUV electric de top

Skoda prezintă, sub camuflaj, noul Peaq. SUV-ul vine cu dimensiuni generoase, tehnologie avansată și un interior orientat spre confort total.Skoda a dezvăluit primele imagini oficiale și

Inna
Vehiculele furate în UE, ar putea fi în curând înmatriculate legal în Rusia - Photo
Sociale
Vehiculele furate în UE, ar putea fi în curând înmatriculate legal în Rusia

Rusia va legaliza în curând furtul mașinilor din Uniunea Europeană, ministerul de interne din această țară pregătind un proiect de lege în acest sens, la solicitarea președintelui Vl

Inna