Polestar 2 înregistrează probleme din fabrică. Cele 2.200 unități livrate până acum au fost rechemate

De Sergiu   |  4 Octombrie, 2020

Distribuie :

Primul vehicul electric al celor de la Polestar și-a început cariera cu stângul. La doar câteva săptămâni de la startul livrărilor modelului, la finele lunii august, mai mulți clienți din Europa au raportat erori de software ce face imposibilă utilizarea vehiculului. 

Unii posesorii s-au confruntat cu probleme chiar a doua zi după procurare, sau peste doar câțiva kilometri parcurși. Multe exemplare nu reacționează la comenzi chiar în timpul deplasării. În acest sens, a fost dispus un recall general pentru toate cele 2.200 unități Polestar 2 livrate până la acest moment în Europa, China și SUA.

Astfel, fiecare client a fost contactat personal și rugat să se adreseze la cel mai apropiat service cât mai repede, deoarece problema de software înregistrată poate periclita siguranța la volan. Ce-i drept, nu au fost înregistrate vătămări sau victime până la momentul actual. Constructorul susține că a reușit  să depisteze cauza erorii, dar unii clienți sunt nevoiți să aștepte câteva săptămâni deja, fiindu-le puse la dispoziție mașini la schimb pe perioada servisării. Se crede că sursa problemei ar fi bateria de 12V a mașinii.

Polestar 2 este propulsat de două motoare electrice, câte unul pentru fiecare punte, ce dezvoltă combinat 408 CP și 660 Nm. Bateria oferă o autonomie de aproximativ 500 km, după prevederile WLTP. Acesta accelerează de la 0 la 100 km/h în 4.7 secunde.

x
x
x
x

 

Recomandate:

Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile - Photo
Sociale
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile

Serviciul Fiscal de Stat a preluat mai multe automobile și motociclete declarate fără stăpân. Printre vehicule se regăsesc modele BMW, Audi, Ford și motociclete Yamaha sau Honda. Persoanele care

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna