Primele informații despre noul Porsche 911 GT3, versiunea ce aduce agilitatea de pe circuit pe șosele

De Sergiu   |  25 Noiembrie, 2020

Distribuie :

Cum să combini ce-i mai bun din două lumi, cea a curselor și a versiunilor stradale într-un singur produs? Răspunsul evident este Porsche 911 GT3. Fanii acestuia așteaptă cu sufletul la gură vreo imagine realizată pe furiș sau ceva zvonuri făcute în treacăt, dar iată că Porsche le răspunde rugăciunilor și vine cu primele informații ce privesc versiunea.

Pentru început, motorul! GT3 va obține un propulsor în șase cilindri cu aspirație naturală de 4.0 litri volum, similar celui de pe 911 Speedster, unde producea 503 CP, cu 10 mai mult decât ultima versiune a GT3, deci este probabil ca puterea să fie puțin mai mare în actuala iterație GT3. Este mult sub cei 641 CP ai lui Turbo S, dar să nu uităm că GT3 se va simți în apele sale atât pe circuit cât și pe traseu.În continuare se menționează o cutie de viteze manuală și un PDK vor fi oferite. Cutia automată PKD va primi șapte rapoarte și este preluată de la precedentul model. 

Frânele au crescut în mărime, cu acoperire ceramică opțională, dar eleronul din spate ar putea avea cel mai mare impact asupra manevrabilității.

Un eleron suspendat realizat din mai multe piese, de genul celui prezent pe noul GT3, în stilul unei mașini de curse, se va descurca cu siguranță mult mai bine la creșterea forței de apăsare decât unul tradițional. Asta înseamnă mai multă aderență la drum, cu mai puțină reținere la viteze mai mari, astfel ca modelul să performeze excelent inclusiv pe Autobahn-urile nemțești.

În ciuda dimensiunilor mai mari față de generația precedentă, constructorul a reușit să mențină masa la același nivel, undeva pe la 1.430 kg.

Cât de rapid este? Porsche nu menționează. Dar va fi „substanțial” mai rapid în jurul Nurburgring-ului, oferind performanțe ”devastatoare”. Vom obține mai multe când mașina va fi dezvăluită pe deplin anul viitor.

x
x
x
x
x
x
x
x

 

Vezi primele imagini cu viitorul Porsche 911 GT3 RS, spionat cu un kit aerodinamic extrem
Așa ar putea arăta în versiunea finală noul Porsche 911 GT3 RS? E foarte probabil! O serie de imagini spion au dezvăluit formele extremului bolid. Din păcate nu au fost dezvăluite prea multe det
AutoExpert

 

Recomandate:

Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna