Producătorul croat Rimac, ar putea deveni noul proprietar al Bugatti

De Pavel   |  18 Septembrie, 2020

Distribuie :

Producătorul croat de hypercaruri electrice și sisteme de propulsie pur electrice Rimac Automobili, ar putea deveni noul proprietar al mărcii Bugatti. Potrivit revistei Car Magazine, tranzacția a fost deja convenită de conducerea concernului Volkswagen, însă nu a fost încă aprobată de Consiliul de supraveghere, unde una dintre părți este reprezentată de către Porsche, care în schimb va primi aproximativ 50% dintre acțiunile Rimac.

Sursele anonime declară că administrația Volkswagen discută transferul activelor Bugatti către Rimac, în schimbul unui pachet major de acțiuni. Se presupune că este vorba despre o cotă de 49%, de care, în cazul în care Consiliul de supraveghere va aproba în continuare tranzacția, va beneficia Porsche care deține deja 15,5% din compania croată.

Implicarea celor de la Porsche este un pas forțat. Fără aceștia, Volkswagen riscă să-și piardă sprijinul familiei Piëch, care, prin intermediul firmelor controlate, deține 50% din concern. Totodată, Bugatti în forma în care o cunoaștem acum este, de fapt, creatura lui Ferdinand Piëch.

Odată cu semnarea tranzacției, producătorul german va avea acces la toate know-how-urile tehnologice și va putea să se angajeze mai activ în electrificarea seriei de modele. Rimac, la rândul său, va avea dreptul la marca Bugatti, cu sediul în Molsheim. Fondatorul și CEO-ul Rimac, Maté Rimac, a vizitat fabrica constructorului francez în luna iulie a acestui an și a rămas cu o impresie bună în privința producătorului.

Recomandate:

Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile - Photo
Sociale
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile

Serviciul Fiscal de Stat a preluat mai multe automobile și motociclete declarate fără stăpân. Printre vehicule se regăsesc modele BMW, Audi, Ford și motociclete Yamaha sau Honda. Persoanele care

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna