AM-RB 001 este hypercarul de peste 3.000.000 usd, încă neconstruit, dar deja vândut

De Redactor AE   |  7 Decembrie, 2016

Distribuie :

Aston Martin şi Red Bull Racing şi-au unit forţele pentru a da naştere unui supercar exclusiv, numit foarte sugestiv AM-RB 001. Proiectul îşi anunţa debutul la începutul anului 2016, însă pe parcursul ultimilor 12 luni informaţii despre noul hypercar s-au strecurat prea puţine.

Ce se ştie până acum este că prototipul va fi pus în mişcare de un V12, cu un volum cilindric cuprins între 6.0 şi 7.0 litri iar toată forţa acestuia va fi livrată exclusiv roţilor spate. În ansamblu este inclus şi sistemul KERS (practic aportul Red Bull Racing), iar astfel puterea sumară ar trebui să ajungă la cel puţin 1.000 de CP. Pune aici masa totală de maxim 1.000 de kilograme şi ar trebui să vedem un nou record breaker în segment.

Designul maşinii cu un accent sporit pe aerodinamică garantează o forţă de apăsare asemeni bolizilor de Formula 1, însă chiar şi aşa, inginerii tind să gradeze vitezometrul până la limita de 400 km/h, unde prima sută la oră va fi lăsată în spate în mai puţin de trei secunde.

Se zvoneşte că preţul unui asemenea hypercar va fi de peste 3.000.000 usd. Britanicii planifică să construiască 150 de exemplare ce vor putea fi exploatate şi drumurile publice, în timp ce pentru circuit sunt rezervate 25 de modele. Clienţii îşi vor putea primi maşina abia în 2019 (deşi anterior era anunţat anul 2018).

aston-redbull-am-rb-001-hypercar-1 aston-redbull-am-rb-001-hypercar-2 aston-redbull-am-rb-001-hypercar-3 aston-redbull-am-rb-001-hypercar-5 aston-redbull-am-rb-001-hypercar-6 aston-redbull-am-rb-001-hypercar-7 aston-redbull-am-rb-001-hypercar-9

Recomandate:

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum - Photo
Noutăți
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum

Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar

Inna
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică - Photo
Sociale
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică

Astăzi, în intervalul orelor 14:00 - 23:00 sunt prognozate descărcări electrice cu ploi de scurtă durată și intensificări ale vântului. În acest sens, Serviciul Hidrometeor

Inna
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul

Un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, dar și o femeie de 36 de ani au decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs pe traseul Căușeni–Anenii Noi, în apro

Inna
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna