Să intre Regele! Află tot ce trebuie să știi despre noua generație Mercedes-Maybach S-Class

De Pavel   |  20 Noiembrie, 2020

Distribuie :

Fanii Mercedes au motiv de bucurie și mândrie, deoarece constructorul din Stuttgart a prezentat oficial noua generație Mercedes-Maybach S-Class și aceasta este cu adevărat impresionantă! Nemții nu oferă detalii desfășurate despre motorizări, însă menționează că limuzina are tracțiune și direcție integrală.

Așadar, luxul a fost redefinit! Deja tradițional, de fiecare dată, Mercedes-Maybach S-Class anunță un nou nivel de opulență, lux și calitate. Noua generație care se bazează pe proaspătul S-Class în caroseria W223, are un ampatament de 3.396 mm, adicp cu 180 mm mai mult decât a limuzinei ”civile”, lungimea este de 5.469 mm, lățimea de 1.921 mm, iar înălțimea atinge 1.510 mm.

Primele elemente distincte care fac diferența dintre Maybach și varianta standard a lui S-Class, este designul capotei și grilei frontale. Totodată menționăm portierele spate mai late, care pot fi echipate opțional cu un sistem electric de deschidere. De asemenea, opțional, clienții pot alege tehnologia Digital Light pentru blocurile optice față, care proiectează linii de ghidaj sau simboluri de avertizare pe șosea printr-un sistem de LED-uri.

La interior, cei de la Mercedes oferă posibilitatea de a monta până la cinci ecrane. Standard, Mercedes-Maybach va fi livrat cu un display central OLED cu diagonala de 12.8 inch, în timp ce opțional poate fi ales instrumentarul de bord digital de 12.3 inch cu o reprezentare 3D a celorlalți participanți la trafic. Părțile exterioare ale instrumentarului de bord au nuanța rose-gold, folosită inclusiv și pentru lumina ambientală cu bandă de LED-uri și funcții inteligente pentru confort și siguranță. Aceasta din urmă este însă tot opțională.

Pentru prima dată, Mercedes-Maybach S-Class poate fi comandat și cu o iluminare adaptivă pentru pasagerii din spate, care au posiilitatea de a ajusta luminozitatea și poziția spotului de lumină. La fel, constructorul german a optat pentru inserții de lemn în partea din spate a scaunelor frontale. Pasagerii din spate au la dispoziție scaune Executive și pachetul Chauffeur ca standard, astfel că au posibilitatea de a ajusta suprafața scaunului său a spătarului după propriile preferințe.O altă noutate pentru pasagerii din spate este masajul la nivelul gambei, care face parte din pachetul Seating Comfort împreună cu încălzirea pentru gât și umeri.

 

Chiar dacă sună surprinzător, cei de la Mercedes nu au publicat însă și detalii despre motorizările disponibile pe noul Maybach. Unicele mențiuni spun că motoarele "provin din portofoliul Mercedes-Benz și sunt parțial asistate electric", fapt care asigură un "spor de putere de până la 22 CP".

Cu toate acestea, se presupune că noua limuzină de lux va fi livrată standard cu un motor V8 de 4.0 litri volum și sistem EQ Boost, care în total ar oferi 503 CP și 700 Nm. Cea mai potentă versiune ar putea fi echipată cu o unitate V12 de 6.0 litri volum, capabilă de 630 CP!

În schimb, constructorul german declară că modelul are sistem de tracțiune integrală standard și transmisie automată 9G-Tronic. Direcția integrală este la fel o dotare standard, la fel ca și suspensia AirMatic sau funcția Dynamic Select, care permite modificarea individuală a sistemului de propulsie, inclusiv prin alegerea unui mod de condus Maybach care oferă un nivel mai înalt de confort.

Opțional, modelul este echipat cu direcție pentru roțile spate, o funcție utilă în mediul urban care reduce diametrul de bracaj cu până la 2 metri. Astfel, clienții au de ales între direcție pentru axul spate de 4.5 grade sau 10 grade, iar diametrul de bracaj devine 12.4 sau 11.4 metri, în loc de valoarea standard de 13.4 metri. 

În mod evident, clienții pot miza pe suspensia E-Active Body Control, disponibilă pe liasta de opționale. În premieră, Mercedes-Benz folosește și un sistem de compensare a zgomotului la rulare prin folosirea unor "valuri de sunete" pentru a reduce sunetele de frecvență joasă nedorite.

Pachetul de sisteme de siguranță a lui Mercedes-Maybach S-Class preia airbag-urile pentru pasagerii din spate introduse în premieră pe S-Class. Opțional, sistemul de condus semi-autonom Drive Pilot va fi disponibil începând cu a doua parte a anului 2021și va permite limuzinei să se conducă singură pe autostradă în condiții de trafic intens, cu viteze de până la 60 km/h.

Noul Mercedes-Maybach S-Class va fi disponibil pe anumite piețe înainte de sfârșitul anului 2020, însă în Germania acesta va apărea în primăvara anului 2021.

x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x

 

Recomandate:

Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna