Scandalul emisiilor ia o altă întorsătură! UE a votat creşterea dublă a limitei de noxe!

De Redactor AE   |  29 Octombrie, 2015

Distribuie :

Scandalul "Dieselgate" a lăsat o amprentă nu doar în istoria mărcii Volkswagen, dar şi în industria auto în total. Spunem asta deoarece recent, Uniunea Europeană a votat CREŞTEREA limitei de noxe admise cu până la 110%, adică dublu!

Acest lucru înseamnă că începând cu luna septembrie a lui 2017, producătorii de automobile nu vor mai fi şantajaţi cu testele de emisii efectuate de companii individuale, având acum temei legali pentru a produce mai multe gaze nocive. În pofida faptului că cele scrise mai sus, ar putea fi catalogate ca o noutate proastă, există şi partea bună a lucrurilor. Europenii au introdus şi condiţia ca testele de emisii nocive să fie efectuate pe şosea, în condiţii reale şi nu simulate în laboratoare!

Iată că astfel, am putea asista de fapt la o reducere REALĂ a emisiilor nocive, asta chiar dacă la prima vedere ar părea că UE joacă jocul producătorilor de automobile. Decizia de a relaxa limitele de emisii a fost susţinută puternic de ţări ca Germania, Franţa, Spania, dar şi Marea Britanie.

Nemulţumiţi sunt doar asociaţiile pentru protecţia mediului, iar conducătorul uneia dintre acestea, citat de automarket.ro, a mărturisit că "cetăţenii se vor întreba de ce guvernele ajută constructorii auto să păcălească testele de emisii în loc să le ofere aer curat. Această decizie ruşinoasă trebuie respinsă de Parlamentul European. Pentru ţările constructoare de maşini, este ca şi cum Dieselgate nu s-a întâmplat niciodată", a precizat Greg Archer.

De cealată parte Asociaţia Constructorilor Auto din Europa (ACEA) susţine că pachetul legislativ este unul cu adevărat benefic, şi va contribui la scăderea emisiilor de noxe.

Într-o altă ordine de idei, oxidul de azot, care se emană în aer prin ţevile de eşapament ale automobilelor, poate cauza bronşite, astm sau boli ale cardiovasculare. Potrivit unor studii, doar în Marea Britanie, oxidul de azot este responsabil pentru moartea a 23.500 de oameni anual.

sursa: automarket.ro

Recomandate:

Mansory transformă noul BMW M5 într-un monstru de 850 CP cu accente din fibră de carbon - Photo
Noutăți
Mansory transformă noul BMW M5 într-un monstru de 850 CP cu accente din fibră de carbon

Noul BMW M5, deja o forță pe patru roți, a intrat pe mâna celor de la Mansory, care au dus performanțele sedanului de top la un nou nivel. Celebrul tuner german a creat un pachet exclusiv de mod

Inna
Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale Piloti, un model rezervat exclusiv piloților din programele oficiale de curse - Photo
Noutăți
Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale Piloti, un model rezervat exclusiv piloților din programele oficiale de curse

Ferrari ridică din nou standardele exclusivității cu lansarea modelului 296 Speciale Piloti, o ediție dedicată strict piloților implicați în competițiile oficiale organizate sub umbrela mărcii d

Inna
Luca de Meo părăsește Renault și face pasul surprinzător către industria luxului - Photo
Noutăți
Luca de Meo părăsește Renault și face pasul surprinzător către industria luxului

După o perioadă de cinci ani în care a coordonat cu succes strategia de transformare a grupului Renault, Luca de Meo a decis să încheie capitolul său în industria auto. Conform surse

Inna
Autoritățile au emis un ordin prin care se impun restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj - Photo
Sociale
Autoritățile au emis un ordin prin care se impun restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj

În perioadele cu temperaturi extreme, circulația vehiculelor de mare tonaj va fi limitată temporar pe drumurile publice din Republica Moldova. Măsura este reglementată printr-un ordin comun semn

Inna