Sfârşit de carieră pentru Porsche 918 Spyder .Ultimul model a părăsit recent linia de asamblare

De Redactor AE   |  19 Iunie, 2015

Distribuie :

Cel mai ambiţios proiect al constructorului de automobile sport Porsche, hypercarul 918 Spyder, a ajuns pe ultima sută de metri. Supercarul, cu o vechime de aproximativ cinci ani a jucat un rol foarte important în istoria producătorului, iar acum, cu temele făcute, este gata să cedeze locul succesorului său. 

Conceptul Porsche 918 Spyder a fost prezentat în cadrul Salonului Auto de la Geneva în primăvara anului 2010, pentru ca mai târziu, după trei ani de teste, să primească undă verde pentru producţia în serie. În total au fost construite numai 918 unităţi, iar fiecare dintre acestea sunt o piesă importantă a unui puzzle imens în industria auto.

Vreme de apoximativ doi ani, 2013-2015, timp în care a fost pe linia de asamblare, Porsche 918 Spyder a servit drept punct de reper pentru mulţi constructori auto de renume mondial, fiind şi printre pionerii segmentului de maşini sport cu propulsie de tip hybrid. Astfel au luat naştere şi McLaren P1 sau Ferrari LaFerrari.

La etapa actuală, Porsche 918 Spyder deţine recordul suprem pe circuitul de la Nurburgring, pe care l-a parcurs în numai 6:57 minute. Record care îl transformă în cea mai rapidă maşină de producţie în serie din lume, omologată "street-legal" şi care în ciuda rezervei colosale de 887 CP, reuşeşte să rămână şi accesibilă în exploatare zilnică. Vă amintimă că fişa tehnică a maşinii ne dezvăuie un consum mixt de carburanţi de numai 3 litri la fiecare 100 de kilometri parcurşi!

În ce priveşte lansarea unui succesor pentru 918 Spyder, Porsche a declarat că acesta este deja în proiect, însă s-au arătat rezervaţi vizavi de termenii de producţie sau anul debutului acestuia.

5417734561247326782

13288605071812157785

996398072473439371

46798252045430473

sursa: wcf.com

Recomandate:

Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile - Photo
Sociale
Mașini și motociclete fără proprietar, preluate de Fisc. Un BMW, Audi și alte vehicule pot fi revendicate în următoarele 60 de zile

Serviciul Fiscal de Stat a preluat mai multe automobile și motociclete declarate fără stăpân. Printre vehicule se regăsesc modele BMW, Audi, Ford și motociclete Yamaha sau Honda. Persoanele care

Inna