Smart ForTwo Cabrio este cea mai accesibilă decapotabilă (nouă) din SUA!

De Redactor AE   |  30 Iunie, 2016

Distribuie :

Lansat întâi în Europa, noul Smart ForTwo Cabrio a ajuns acum şi în Statele Unite, la un preţ care îl poziţionează drept cel mai accesibil automobil decapotabil de pe continentul american. Cât costă acesta şi ce primeşti în schimb pentru banii ceruţi, aflaţi în cele ce urmează.

Cu o sumă de 18.900 de dolari, poţi opta pentru un Smart ForTwo Cabrio, în versiunea de echipare Passion. Sună bine, (nu şi pentru noi, cei de acasă), însă va trebui să te obişnuieşti cu transmisia manuală, ceea ce şoferii din SUA nu prea iubesc să facă. Astfel că pentru un plus de bani ai acces la transmisia automată, aici însă preţurile încep de la 19.890 de dolari. În continuare, vei avea de ales între cele două nivele de echipare Prime şi Proxy, iar dacă ai optat pentru ultimul, te ridici deja la 21.000 de dolari.

Maşina te va bucura cu un acoperiş retractabil de tip soft (textil), care poate fi pliat în numai 12 secunde! Fără să achiţi vreo diferenţă de bani, poţi alege între culorile negru sau roşu pentru materialul care te va proteja de vreme rea.

2017-smart-fortwo-cabrio-1 2017-smart-fortwo-cabrio-2 2017-smart-fortwo-cabrio-3 2017-smart-fortwo-cabrio-4

[caption id="attachment_67187" align="alignnone" width="1600"]2017 smart fortwo cabrio 2017 smart fortwo cabrio[/caption]

2017-smart-fortwo-cabrio-6 2017-smart-fortwo-cabrio-7 2017-smart-fortwo-cabrio-8 2017-smart-fortwo-cabrio-9 2017-smart-fortwo-cabrio-10 2017-smart-fortwo-cabrio-11 2017-smart-fortwo-cabrio-13 2017-smart-fortwo-cabrio-14 2017-smart-fortwo-cabrio-15 2017-smart-fortwo-cabrio-16 2017-smart-fortwo-cabrio-17

Recomandate:

Prețul petrolului explodează și ajunge la 115 dolari. Piețele globale reacționează în lanț - Photo
Sociale
Prețul petrolului explodează și ajunge la 115 dolari. Piețele globale reacționează în lanț

Tensiunile din Orientul Mijlociu provoacă majorări pentru prețul petrolului la niveluri alarmante, iar efectele se resimt deja pe bursele din întreaga lume. Investitorii se tem de un scenar

Inna
Skoda intră ferm pe piața EV-urilor. Au fost dezvăluite primele imagini și informații cu noul SUV electric de top - Photo
Noutăți
Skoda intră ferm pe piața EV-urilor. Au fost dezvăluite primele imagini și informații cu noul SUV electric de top

Skoda prezintă, sub camuflaj, noul Peaq. SUV-ul vine cu dimensiuni generoase, tehnologie avansată și un interior orientat spre confort total.Skoda a dezvăluit primele imagini oficiale și

Inna
Vehiculele furate în UE, ar putea fi în curând înmatriculate legal în Rusia - Photo
Sociale
Vehiculele furate în UE, ar putea fi în curând înmatriculate legal în Rusia

Rusia va legaliza în curând furtul mașinilor din Uniunea Europeană, ministerul de interne din această țară pregătind un proiect de lege în acest sens, la solicitarea președintelui Vl

Inna
Trei SUV-uri, o singură zi. Mercedes pregătește o lansare majoră în SUA - Photo
Noutăți
Trei SUV-uri, o singură zi. Mercedes pregătește o lansare majoră în SUA

Mercedes-Benz anunță un eveniment important: trei dintre cele mai populare SUV-uri ale sale intră într-o nouă eră, iar prezentarea oficială este mai aproape decât te-ai aștepta.Mercede

Inna
Cât combustibil are Republica Moldova? Ministerul Energiei anunță volumele disponibile - Photo
Sociale
Cât combustibil are Republica Moldova? Ministerul Energiei anunță volumele disponibile

Deși volumele de carburanți aduse în țară cresc semnificativ, datele oficiale arată că rezervele rămân limitate, mai ales în cazul motorinei.Ministerul Energiei anunță că, î

Inna
O companie de închirieri auto a tăinuit circa 6 milioane de lei, pentru a nu achita impozitele cuvenite - Photo
Sociale
O companie de închirieri auto a tăinuit circa 6 milioane de lei, pentru a nu achita impozitele cuvenite

O companie din Chișinău care oferă mașini în chirie și leasing este investigată pentru o schemă complexă de evaziune fiscală. Autoritățile susțin că milioane de lei nu au ajuns la bugetul de sta

Inna