Tânără și Neliniștită // A furat un TAXI și l-a condus în stare de ebrietate

De AutoExpert   |  5 August, 2015

Distribuie :

O  tînără de 23 de  ani, s-a ales cu două  cauze penale pentru răpirea mijlocului de transport și conducerea acestuia în stare de ebrietate.

Polițiștii au fost sesizați azi,  dimineața, precum că pe strada Ion  Creangă din sectorul Buiucani,  o femeie, aflîndu-se la volanul unui taxi  a lovit o mașină care circula regulamentar, dar care și-a continuat deplasarea spre centrul capitalei.

Astfel, deplasarea automobilului condus de  șoferiță  a fost  blocată de  un echipaj mixt de patrulare. Fiind testată cu aparatul Dragger s-a constatat o  alcoolemie de 0,58 mg/l  în aerul expirat.  Mai mult decît atît,  polițiștii au stabilit că mașina a fost răpită.

Anterior, în aceeași zi, tînăra,  aflîndu-se într-un taxi,  profitînd de faptul că șoferul a coborât din mașină  pentru a-și procura ceva, a urcat la volanul automobilului și a plecat într-o direcție necunoscută. 

Dacă va fi găsită vinovată de conducerea mijlocului de transport  în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe, riscă o amendă de până la 10 mii de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 3 la 5 ani, iar pentru  răpirea mijlocului de transport cu o amendă de până la 10 mii de lei sau  închisoare de la 1 la 3 ani.

Recomandate:

Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală - Photo
Sociale
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală

Polițiștii din Chișinău au anihilat activitatea unui grup infracțional suspectat de comiterea mai multor furturi din automobile, folosind metode tehnologice avansate. Patru bărbați, cu vârste &i

Inna
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero - Photo
Noutăți
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero

Mercedes-Benz face un nou pas în direcția reducerii impactului asupra mediului, prezentând un program amplu de sustenabilitate destinat viitoarelor sale modele de serie. Inițiativa poartă

Inna
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios - Photo
Noutăți
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios

Nissan anunță o schimbare majoră de direcție în zona modelelor de performanță, confirmând intenția de a extinde semnificativ portofoliul Nismo la nivel global. Constructorul japonez planif

Inna