Tesla, Lucid Motors și Rivian s-au unit pentru a interizice vânzarea mașinilor diesel și pe benzină după 2030

De Pavel   |  19 Noiembrie, 2020

Distribuie :

Se pare că industria auto se pregătește de schimbări majore. Recent, cei de la Tesla, Lucid Motors, Rivian și alte 25 de companii din industrie s-au unit pentru a crea un grup de lobby care promovează interzicerea vânzărilor mașinilor cu motoare cu ardere internă în SUA, după 2030.

Dacă țările europene se pregătesc minuțios de această restricție, iar cel mai recent exemplu vine din Marea Britanie unde s-a anunțat oficial că legislația va implica o astfel de restricție începând cu anul 2030, cei din SUA sunt mult mai distanțați de astfel de hotărâri.

În prezent, SUA nu și-a stabilit un obiectiv anume, motiv pentru care peste 28 de companii auto și0au unit forțele pentru a promova vehiculele electrice și a interzice motoarele pe benzină și motorină.

Lista implică trei producători importanți de mașini electrice, iar cel mai sonor nume este Tesla, alături de start-up-urile Lucid Motors și Rivian. Noul grup de lobby este numit Zero Emission Transportation Association (ZETA), iar directorul executiv este Joe Britton, care a lucrat timp de 15 ani în Senatul american.

"Pentru prima oară într-o generație, transporturile reprezintă principalul factor de emisii de dioxid de carbon în SUA. Următorul deceniu va fi critic pentru a accelera tranziția la vehicule fără emisii pentru a rezolva aceste probleme", a precizat el Britton.

Lista completă de companii din grupul de lobby este alcătuită din:

  1. ABB
  2. Albemarle Corporation
  3. Arrival
  4. ChargePoint
  5. ConEdison
  6. Copper Development Association, Inc.
  7. Duke Energy
  8. Edison International
  9. Enel X
  10. EVBox
  11. EVgo
  12. Ioneer
  13. Li-Cycle
  14. Lordstown Motors
  15. Lucid Motors
  16. Piedmont Lithium
  17. PG&E Corporation
  18. Proterra
  19. Redwood Materials
  20. Rivian
  21. Siemens
  22. Southern Company
  23. SRP
  24. Tesla
  25. Vistra
  26. Volta
  27. Uber
  28. WAVE

 

Recomandate:

Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului - Photo
Sociale
Atenție șoferi, circulația pe Podul Giurgiu–Ruse va fi suspendată temporar. Restricțiile diferă în funcție de tipul vehiculului

Una dintre cele mai importante legături rutiere dintre România și Bulgaria va fi închisă, temporar, la începutul lunii iunie. Șoferii care au planificate deplasări spre sudul Europei

Inna
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna