VIDEO: Skoda Kodiaq ne invită să aruncăm o privire la interior

De Redactor AE   |  31 August, 2016

Distribuie :

Skoda a mai lăsat câteva imagini la vedere cu noul său model Kodiaq. De această dată însă, SUV-ul se vrea descoperit doar în interior, nu şi la exterior, iar în imagini avem posibilitatea să ne facem o idee de cum va arăta habitaclul versiunii cu şapte locuri pentru pasageri.

În versiunea standard, crossoverul cehilor va fi dotat doar cu un două rânduri de scaune, găzduind astfel cinci pasageri, iar opţional va fi oferit cel de-al treilea. Volumul portbagajului în acest caz va măsura 720 de litri iar dacă se rabatează bancheta spate, se pot obţine până la 2.065 de litri! Pe lângă spaţiul util, Skoda promite cel puţin 30 de comodităţi "Simply Clever", care să vă facă călătoria mai plăcută şi mai relaxantă, cum sunt umbrela încorporată, protecţii pentru muchia portierelor şi tetiere pentru dormit.

În ce priveşte locul de muncă al şoferului, totul este relativ familiar pentru clienţii mărcii. Designerii nu s-au ostenit să reinventeze brandul, astfel că afară de sistemul de infotainment, nimic nou nu veţi vedea. Simplu, modest, puţin spartan, dar comod. În pozele publicate de oficiali observăm că nu vor lipsi de pe lista de opţionale luminile ambientale şi sistemul audio Canton, la fel cum sunt prezente deasemenea inserţiile din aluminiu satinat.

Judecând după ceasurile de bord, modelul în cauză este echipat cu un motor pe motorină. Cel mai probabil că este unitatea de 2.0 TDI, care la rândul ei va fi oferită în două versiuni de 150 cai putere şi 340 Nm sau 190 CP şi 400 Nm de cuplu motor. Transmisia manuală cu şase rapoarte face conexiunea între motor şi sistemul de tracţiune integrală, care la fel va fi disponibil doar pe versiunile de top.

Atât deocamdată. Cu mai multe detalii vom reveni mâine, când va avea loc prezentarea oficială a noului model Skoda Kodiaq, eveniment care va avea loc în Berlin, Germania.

https://youtu.be/Pk5FqQjeQAg

skoda-kodiaq-interior (2) skoda-kodiaq-interior (3) skoda-kodiaq-interior

Recomandate:

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul

Un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, dar și o femeie de 36 de ani au decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs pe traseul Căușeni–Anenii Noi, în apro

Inna
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum - Photo
Noutăți
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum

Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar

Inna
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică - Photo
Sociale
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică

Astăzi, în intervalul orelor 14:00 - 23:00 sunt prognozate descărcări electrice cu ploi de scurtă durată și intensificări ale vântului. În acest sens, Serviciul Hidrometeor

Inna
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna