Volkswagen Golf Sportsvan se prezintă

De AutoExpert   |  6 Mai, 2014

Distribuie :

Volkswagen a prezentat versiunea de serie a lui Golf Sportsvan, succesorul lui Golf Plus. Acesta se prezintă drept un înlocuitor al lui Golf Plus și este un monovolum compact, dezvoltat pentru a oferi un spaţiu interior cât mai generos, care vine cu un consum de carburant mai mic şi o masă mai scăzută decât modelul pe care îl înlocuieşte. Golf Sportsvan este cu până la 90 kilograme mai uşor decât o versiune echivalentă a lui Golf Plus, în timp ce consumul de carburant este redus cu până la 20 procente. Cea mai economică versiune a modelului ajunge să aibă un consum mediu declarat de 3.6 litri la sută şi să emită doar 95 de grame CO2 pe kilometru.

În ceea ce priveşte aspectul exterior, noul Golf Sportsvan este practic identic cu exponatul cu acelaşi nume pe care Volkswagen l-a prezentat la Salonul Auto de la Geneva. Comparativ cu un Golf standard, remarcăm blocurile optice diferite, silueta modificată semnificativ şi stopurile care urmează aceeaşi idee de design, dar cu un alt factor de mărime. În comparaţie cu Golf Plus, remarcăm o îmbunătăţire a aspectului monovolumului compact din gama Golf. La interior, nu există diferenţe stilistice majore faţă de ceea ce putem vedea la bordul unui Golf. De asemenea, Golf Sportsvan este oferit opţional alături de un nou sistem de infotainment, care integrează sisteme mobile online şi agregatoare de servicii, precum Google Earth, Google Street View şi "Online Traffic Information".

[gallery link="file" ids="41025,41026,41027,41028,41029,41030"]

Monovolumul compact de la Volkswagen poate fi comandat în compania unei game de motorizări ce include şase propulsoare, toate supraalimentate. Există patru TSI-uri, care asigură între 85 şi 150 CP şi două TDI-uri, care livrează 110 sau 150 CP. Cu excepţia unităţii TSI entry-level, de 85 CP, toate motoarele din gamă pot fi comandate în compania unei transmisii DSG.

Golf Sportsvan se remarcă și prin faptul că beneficiază de elemente precum asistenţă la menţinerea benzii de rulare, sistem de prevenire a impactului frontal prin frânare automată, sistem de monitorizare a unghiului mort şi sistem de monitorizare posterioară. Cel din urmă este dedicat prevenirii accidentelor care pot surveni la părăsirea locului de parcare dintr-un şir de maşini, când vehiculul rulează în marşarier şi şoferul nu poate să observe eventualele vehicule care vin din spate.

[gallery link="file" ids="41031,41032,41033,41034,41035,41036"]

Recomandate:

Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului - Photo
Noutăți
Ferrari schimbă regulile jocului. Primul model electric are 1.035 CP, 5 locuri și un design semnat de fostul creator al iPhone-ului

Ferrari a prezentat oficial primul său automobil complet electric și nu este deloc ceea ce mulți așteptau. Noul Ferrari Luce abandonează rețeta clasică a supercarurilor cu motor termic și propune

Inna
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid - Photo
Noutăți
Europenii accelerează spre electrificare. Vânzările de mașini electrice au explodat, iar mărcile chineze câștigă teren rapid

Creșterea prețurilor la combustibili și schimbările din piața auto europeană au alimentat o revenire puternică a vehiculelor electrice. În aprilie, cererea pentru aceste modele a crescut spectac

Inna
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor - Photo
Sociale
În atenția șoferilor! La Strășeni, un sector de drum este închis, din cauza inundațiilor

În urma precipitațiilor abundente înregistrate în ultimele zile, sectorul de drum de la intersecția drumurilor R1 cu G82.1, în orașul Strășeni, a fost inundat, ceea ce face imp

Inna
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze - Photo
Noutăți
Volvo deschide accesul la rețeaua Tesla Supercharger în Europa. Peste 20.000 de stații vor deveni disponibile pentru clienții mărcii suedeze

Încărcarea mașinilor electrice ar putea deveni mult mai simplă pentru proprietarii Volvo. Constructorul suedez extinde colaborarea cu Tesla în Europa, oferind acces la una dintre cele mai

Inna