INP s-a autosesizat doar după ce ProTV a publicat imagini cu şoferii parcaţi neregulamentar!

De Redactor AE   |  18 Martie, 2015

Distribuie :

Potrivit unui comunicat de presă, postat pe pagina site-ului igp.gov.md, Inspectoratul Național de Patrulare s-a autosesizat în baza unor imagini foto apărute pe site-ul ProTV,  unde doi șoferi au încălcat grosolan prevederile Regulamentului Circulației Rutiere, parcându-și automobilele chiar in mijlocul străzii, în centrul capitalei.

Unul din autovehicule, de model ”Mercedes”, a fost lăsat la intersecția străzilor Pușkin si Columna. Lângă acesta a fost parcat un alt automobil de model ”Volkswagen Touareg”, care staționa neregulamentar. INP a inițiat procedura de documentare a încălcărilor admise de ambii șoferi. La moment se întreprind măsuri de identificare a șoferilor.

Astfel, șoferul unității de transport de model ”Mercedes” urmează a fi documentat pentru crearea intenţionată de obstacole în circulaţia rutieră pentru care fapt riscă să fie sancționat cu amendă de până la 50 de unităţi convenţionale, adică amenda maximă prevăzută este de 1000 de lei, iar dacă o va achita în termen de 72 de ore va fi de numai 500 de lei. Atât îl va costa nesimţirea pe şoferul care a parcat neregulamentar, şi asta doar în cazul în care acesta va fi depistat!

Totodată, șoferul autovehiculului de model ”Volkswagen Touareg” urmează a fi documentat pentru staţionarea sau parcarea în locuri interzise pentru care fapt riscă să fie sancționat cu amendă de pînă la 10 unităţi convenţionale cu aplicarea a 2 puncte de penalizare.

Stimaţi poliţişti, colaboratori, sau agenţi ai INP, suntem curioşi să aflăm. Cum rămâne cu alţi proprietari de automobile care parchează la fel de prost, pe strada Puşkin, puţin mai jos, chiar în faţa băncii de economii? Pe ăia cine îi amendează pentru crearea de obstacole? Când o sa fie regulă pe străzi? Ori va trebui să vă inundăm cu poze la minut, cu şoferi parcaţi neregulamentar pe strada Puşkin, pe Bucureşti, pe Bodoni, pe Ismail taximtriştii care ocupă prima bandă chiar în intersecţie? Imaginile de mai jos sunt doar un exemplu...

20150310_161540---Copy

20150310_161638---Copy

20150310_161646---Copy

Recomandate:

BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar - Photo
Noutăți
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar

Unul dintre cele mai iconice modele din istoria BMW primește un tribut special la 40 de ani de la lansare. De această dată, nu sub forma unei ediții limitate sau a unui concept, ci ca machetă Lego ded

Inna
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului - Photo
Noutăți
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului

O problemă software identificată la sistemele de asistență ale unor modele Hyundai ar putea determina activarea neașteptată a frânării automate, crescând riscul unor accidente. Constructor

Inna
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante - Photo
Noutăți
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante

Nu bateriile, semiconductorii sau materiile prime au pus probleme de această dată. BMW este obligat să încetinească producția unuia dintre modelele sale electrice populare din cauza unui de

Inna
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30 - Photo
Noutăți
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30

Problemele SUV-ului electric Volvo EX30 escaladează. După mai multe cazuri de incendii asociate bateriilor, autoritățile pentru protecția consumatorilor din Thailanda sunt gata să dea în judecat

Inna
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană - Photo
Noutăți
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană

Un SUV compact creat pentru India, cu un preț comparabil cu al unei mașini second-hand în Europa, ar putea deveni noua armă Skoda pe segmentul accesibil. Schimbările comerciale dintre Uniunea Eu

Inna
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi - Photo
Sociale
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi

O nouă formă de escrocherie devine populară în Republica Moldova. Cetățenilor le sunt expediate SMS-uri prin care sunt anunțați că ar fi primit o amendă pentru încălcarea regulilor de

Inna