Maserati Granturismo S Limited Edition

De AutoExpert   |  6 Decembrie, 2011

Distribuie :

Maserati Granturismo S Limited Edition

Este suficient doar să pronunţi numele Maserati, pentru a induce ideea de exclusivitate. Totuşi, a doua marcă sportivă a grupului Fiat, după legendarul Ferrari, poate fi de-a dreptul prohibitivă uneori, iar noul Granturismo S Limited Edition, prezentat la Salonul Auto de la Bologna, este cea mai bună dovadă în acest sens.

Maşina va fi disponibilă în doar 12 exemplare, care, la rândul lor, nu vor fi puse în vânzare decât în Italia, iar acest lucru, pentru că modelul aniversează 150 de ani de la unificarea acestui stat.

Exteriorul este îmbogăţit, cu ajutorul vopselei mate Sebring Blue, precum şi a inserţiilor de carbon prezente la nivelul splitter-ului, pragurilor, mânerelor, precum şi al oglinzilor retrovizoare, şi al eleronului.

Jantele de 20 de inchi vin şi ele într-un finisaj mat, însă pentru acestea a fost aleasă o nuanţă de negru, ce se potriveşte de minune cu etrierele de frână din aluminiu, precum şi cu farurile carenate în negru.

Interiorul preia câteva din elementele prezente pe versiunea MC Stradale, dar punctul principal de atracţie este reprezentat de placuţa aflată la baza consolei centrale, care te anunţă că nu te afli într-un Maserati obişnuit.

Recomandate:

România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna