McLaren pregătește o surpriză: primul model cu mai mult de două locuri, posibil SUV, până în 2030

De Inna   |  26 Septembrie, 2025

Distribuie :

McLaren își schimbă strategia și confirmă oficial că va adăuga în gamă un model cu mai mult de două locuri, o premieră absolută pentru constructorul britanic. Deși nu a fost menționat clar dacă este vorba despre un SUV, toate indiciile sugerează că acesta ar putea fi primul vehicul de acest tip din istoria mărcii, programat să debuteze până la sfârșitul acestui deceniu.

Într-un interviu acordat publicației Car Magazine, noul CEO al companiei, Nick Collins, a oferit câteva detalii despre direcția viitoare a McLaren:

„Este sigur că vom lansa un model cu mai mult de două locuri, dar asta lasă loc de multe interpretări. Chiar și în zona sportivelor cu două locuri există posibilități de diversificare”, a declarat acesta.

McLaren este printre puținii producători de supercaruri care încă nu au un SUV în portofoliu, însă acest lucru se va schimba. Potrivit lui Collins, designurile preliminare pentru toate modelele planificate până în 2030 sunt deja finalizate.

De asemenea, unul dintre viitoarele proiecte va fi dezvoltat în colaborare cu compania chineză Nio, parteneriat ce ar putea deschide calea pentru o abordare mai puternică pe partea de electrificare.

Recomandate:

PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău - Photo
Sociale
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău a venit cu o inițiativă menită să combată deficitul cronic de locuri de parcare din capitală, propunând instituirea

Inna
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg - Photo
Teste
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg

Volkswagen demarează teste cu vehicule autonome în condiții reale de trafic. În următoarea perioadă, un prototip experimental va circula pe străzile din Wolfsburg, orașul în car

Inna
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania - Photo
Noutăți
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania

Grupul Volkswagen se pregătește să închidă definitiv una dintre uzinele sale din Germania, o decizie fără precedent în cei 88 de ani de existență ai constructorului auto. Este vorba despre

Inna
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude - Photo
Sociale
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude

Agenția Servicii Publice anunță că, în zilele următoare, va anula peste 700 de permise de conducere, după ce au fost constatate abateri grave în modul de desfășurare a examenelor auto. Inf

Inna
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design - Photo
Noutăți
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design

Jaguar a reacționat oficial la informațiile apărute recent în spațiul public, infirmând zvonurile potrivit cărora Gerry McGovern, directorul de design al mărcii, ar fi fost concediat. Pozi

Inna
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată - Photo
Sociale
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată

Al doilea învinuit în cauza penală privind escrocheria cu automobile de lux importate din UE, a fost trimis în judecată. Cazul este parte a dosarului anunțat anterior de Procura

Inna