Mercedes-Benz vrea un rival pentru BMW X4. Va fi numit GLC Coupe!

De Redactor AE   |  2 Aprilie, 2015

Distribuie :

Cursa pentru supremaţie întrei cei doi constructori de automobile premium germani devine deja amuzantă, iar felul în care Mercedes-Benz se aruncă în fiecare segment cu modele noi, doar pentru a înghesui rivalii de la BMW este şi mai amuzantă. 

După ce au lansat o copie a modelului X6, adică Mercedes-Benz GLE Sport Coupe, iată că acum au fost făcute publice schiţele unui nou concept, menit să lupte în nişa creată de BMW X4. Acesta poartă numele de GLC Coupe şi va fi previzualizat de un concept în cadrul Salonului Auto de la Shanghai, urmând ca mai târziu, cam prin 2017 să vedem versiunea gata de producţia de serie.

La fel ca în cazul lui GLE Coupe, care este derivat din ML, care la rândul lui a fost redenumit în GLE (chiar nostim), aşa şi GLC Coupe va fi construit utilizând platforma noului model GLC care este succesorul lui GLK. Iată aşa domnilor, o schimbare de nume, de gamă şi de modele ne propun cei de la Mercedes-Benz.

Atât deocamdată! Cu mai multe detalii vom reveni în data de 20 aprilie, atunci când îşi va deschide uşile pentru vizitatori, Salonul Auto de la Shanghai!

Recomandate:

Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios - Photo
Noutăți
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios

Nissan anunță o schimbare majoră de direcție în zona modelelor de performanță, confirmând intenția de a extinde semnificativ portofoliul Nismo la nivel global. Constructorul japonez planif

Inna
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală - Photo
Sociale
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală

Polițiștii din Chișinău au anihilat activitatea unui grup infracțional suspectat de comiterea mai multor furturi din automobile, folosind metode tehnologice avansate. Patru bărbați, cu vârste &i

Inna
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero - Photo
Noutăți
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero

Mercedes-Benz face un nou pas în direcția reducerii impactului asupra mediului, prezentând un program amplu de sustenabilitate destinat viitoarelor sale modele de serie. Inițiativa poartă

Inna
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna