Noua Toyota Supra nu mai are nevoie de șofer pentru a face DRIFT! Exercițiul este efectuat de un sistem autonom de condus

De Pavel   |  19 Ianuarie, 2021

Distribuie :

Specialiștii Institutului de Cercetare Toyota (TRI), împreună cu oamenii de știință din cadrul companiei Dynamic Design Lab de la Stanford, precum și reprezentanții diviziei Americane de curse Toyota Racing Development, lucrează la crearea unui sistem autonom de conducere de nouă generație. În cadrul proiectului, oamenii de știință au construit o Toyota GR Supra autonomă, capabilă să efectueze de sine stătător exerciții de derapaj controlat.

Noul sistem autonom de conducere marca Toyota, prevede "digitalizarea" acțiunilor efectuate de piloții de curse, cu ajutorul unor algoritmi procesați de un supercomputer. În viitor, abilitățile și reflexele oamenilor reali vor sta la baza noilor sisteme electronice de asistență a șoferului. Potrivit experților, o astfel de tehnologie va permite evitarea accidentelor care apar din cauza lipsei abilităților de condus.

Sistem autonom de conducere a început a fi dezvoltat încă în anul 2008. Primul model pe care oamenii de știință au experimentat capacitățile sistemului a fost un vehicul electric autonom, care avea ca bază legendarul DeLorean. Atunci, specialiștii au reușit să dezvolte algoritmi care să permită gestionarea autovehiculului cu tracțiune spate în derapaj prin controlul tracțiunii, a sistemului de frânare și a mișcărilor volanului.

Pentru a testa capacitățile sistemului autonom, inginerii au instalat arhitectura electronică pe noua Toyota GR Supra. În timpul testelor, sportcarul a efectuat cu succes exercițiul de drift și a controlat derapajele de sine stătător. Pentru orice eventualitate procesul a fost monitorizat de la interior de un pilot profesional, care totuși nu a trebuit să intervină în timpul experimentului.

 

Recomandate:

Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de șoferul unui Hyundai. Poliția cercetează cazul

Un bărbat de 60 de ani a decedat, după ce a fost tamponat de un Hyundai, care era condus de un alt bărbat, în vârstă de 62 de ani. Poliția documentează circumstanțele producerii accidentul

Inna
Fără interdicții, dar cu presiuni. Chișinăul schimbă strategia pentru plăcuțele transnistrene - Photo
Sociale
Fără interdicții, dar cu presiuni. Chișinăul schimbă strategia pentru plăcuțele transnistrene

Autoritățile de la Chișinău evită măsurile radicale și aleg o abordare treptată. În loc să interzică mașinile cu plăcuțe din regiunea transnistreană, vor să le facă „inutile” pr

Inna
Care posturi vamale sunt dotate cu scanere și de ce acestea sunt necesare - Photo
Sociale
Care posturi vamale sunt dotate cu scanere și de ce acestea sunt necesare

După incidentul care a ridicat semne de întrebare privind securitatea la frontieră, autoritățile vin cu clarificări. Chiar dacă nu toate punctele vamale sunt dotate cu scanere, controalele

Inna
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza - Photo
Sociale
Motorină mai scumpă pentru străini. Slovacia sfidează UE pentru a evita criza

Slovacia introduce o măsură controversată: șoferii străini vor plăti cu 30% mai mult pentru motorină. Decizia, menită să protejeze stocurile interne, a stârnit deja reacții dure din partea Comis

Inna
Retragere dramatică. Skoda părăsește China după ce vânzările s-au prăbușit cu 96% - Photo
Noutăți
Retragere dramatică. Skoda părăsește China după ce vânzările s-au prăbușit cu 96%

Skoda spune adio uneia dintre cele mai importante piețe ale sale. Decizia vine după ani de declin abrupt, în pofida unor rezultate solide la nivel global.Volkswagen Group a decis r

Inna
Prețurile la pompă, sub control strict. Germania limitează scumpirile la o singură dată pe zi - Photo
Sociale
Prețurile la pompă, sub control strict. Germania limitează scumpirile la o singură dată pe zi

Germania introduce reguli fără precedent pentru benzinării, în încercarea de a tempera explozia prețurilor la carburanți. În paralel, Europa vine cu soluții diferite: de la redu

Inna
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă - Photo
Sociale
Tentativă de fraudă descoperită la Leușeni. Un BMW a fost „ieftinit” cu 30.000 euro direct în vamă

O tentativă de fraudă a fost descoperită de funcționarii vamali de la Postul vamal Leușeni, după ce au verificat un microbuz Mercedes-Benz Sprinter venit din Germania, care transporta pe o remorcă mai

Inna