Noul Infiniti QX60 a fost dezvăluit! Iată cum se prezintă a doua generație a SUV-ului

De Sergiu   |  24 Iunie, 2021

Distribuie :

În februarie, a fost lansată a cincea generație Nissan Pathfinder și astăzi a debutat ruda sa premium, a doua generație a SUV-ului Infiniti QX60. Partea tehnică replichează fidel modelul celor de la Nissan, dar Infiniti are un design interior și exterior mai sofisticat.

Evoluțiile în design pot fi văzute în imagini, au fost văzute pentru prima dată în conceptul QX60 Monograph de anul trecut: aspectul a devenit mai rafinat și o mare parte din elementele proiectului au migrat pe modelul de serie.

Noul QX60 este animat de un propulsor V6 de 3.5 litri volum care dezvoltă 295 CP și lucrează în tandem cu o transmisie automată cu 9 rapoarte. În regimul optim de funcționare, SUV-ul poate tracta până la 2.720 kg, cu 20% mai mult față de iterația precedentă.

Infiniti pune la dispoziție Intelligent All-Wheel Drive standard în orice echipare. Sistemul se cuplează automat când roțile patinează și poate interveni proactiv pe teren lunecos. Până la 50% din resursele sistemului de propulsie pot fi transferate către puntea spate la necesitate. Funcția Active Brake Limited Slip poate frâna individual roțile pentru a redistribui cuplul către roți practic imediat.

x
x
x
x
x
x
x
x

Tehnologizarea în habitaclu începe cu display-ul high-definition al sistemului media de 12.3 inci. Acesta este dotat cu software-ul dedicat Infiniti InTouch Infotainment care prevede compatibilitate cu Apple CarPlay și Android Auto.În interior este integrat un modul Wi-Fi care permite conectarea a până la șapte device-uri.

Este disponibilă tapițerie în nuanța Saddle Brown, cu cusături duble contrastante. Interiorul este decorat cu elemente din lemn cu pori deschiși. Ambianța este în continuare completată de iluminarea habitaclului și acoperișul panoramic de mari dimensiuni.

Constructorul menționează habitaclul prezintă trăsături funcționale pentru ocupanți și posesori. Accesul în rândul trei de scaune a fost îmbunătățit. Scaunele față încearcă să replicheze starea de imponderabilitate simțită de astronauți în spațiu, urmând curburile naturale ale spinării omului. Opțional sunt disponibile funcții de masaj. Pentru ocupanții rândului față sunt disponibile standard scaune ajustabile cu încălzire. Scaunele din rândul doi și trei au fost proiectate pentru persoane de constituții diferite.

Per general, scaunele replichează ambianța întâlnită în tribunele unui teatru. Rândurile doi și trei de scaune se înalță gradual față de precedentul. Scaunele rabatabile, din al doilea și al treilea rând se pliază înainte pentru a crea o zonă de încărcare aproape plană. Cu al treilea rând pliat înainte, noul QX60 oferă un volum total de 1.178 litri.

x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x

SUV-ul dispune de funcția ProPILOT Assist care oferă asistență în curbe periculoase și încetinește vehiculul. QX60 poate încetini automat pe porțiunile cu limite de viteză grație sistemului Traffic Sign Recognition. Serviciul auto-restart poate opri și porni vehiculul automat în trafic, fără asistența șoferului.

Standard în orice echipare sunt disponibile sistemele de siguranță Rear Automatic Braking, Predictive Forward Collision Warning, Forward Emergency Braking cu Pedestrian Detection, Adaptive Front Lighting și Auto-Leveling Headlights.

Informațiile relevante sunt proiectate prin intermediul unui head-up display color de 10.8 inci. Pentru mai multă asistență a șoferului, este disponibilă Smart Rear View Mirror, care oferă o vedere neobstrucționată în spatele lui QX60 atunci când pasagerii sau încărcătura pot bloca vizibilitatea.

Disponibil pe QX60 este un sistem audio cu 17 difuzoare din seria Bose Performance. Conceput special pentru SUV-ul QX60 și profilul său sonor, sistemul de sunet Bose Performance Series transpune o gamă bogată și largă de sunete. Până la șapte porturi USB sunt disponibile; astfel fiecare ocupant își va putea încărca device-ul propriu.

Noul Infiniti QX60 ajunge în America de Nord la sfârșitul lui 2021. Prețurile, specificațiile detaliate, disponibilitatea și informațiile de rezervare vor fi anunțate mai târziu.

x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x
x

 

Recomandate:

Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană - Photo
Noutăți
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană

Un SUV compact creat pentru India, cu un preț comparabil cu al unei mașini second-hand în Europa, ar putea deveni noua armă Skoda pe segmentul accesibil. Schimbările comerciale dintre Uniunea Eu

Inna
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar - Photo
Noutăți
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar

Unul dintre cele mai iconice modele din istoria BMW primește un tribut special la 40 de ani de la lansare. De această dată, nu sub forma unei ediții limitate sau a unui concept, ci ca machetă Lego ded

Inna
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante - Photo
Noutăți
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante

Nu bateriile, semiconductorii sau materiile prime au pus probleme de această dată. BMW este obligat să încetinească producția unuia dintre modelele sale electrice populare din cauza unui de

Inna
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi - Photo
Sociale
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi

O nouă formă de escrocherie devine populară în Republica Moldova. Cetățenilor le sunt expediate SMS-uri prin care sunt anunțați că ar fi primit o amendă pentru încălcarea regulilor de

Inna
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului - Photo
Noutăți
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului

O problemă software identificată la sistemele de asistență ale unor modele Hyundai ar putea determina activarea neașteptată a frânării automate, crescând riscul unor accidente. Constructor

Inna
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30 - Photo
Noutăți
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30

Problemele SUV-ului electric Volvo EX30 escaladează. După mai multe cazuri de incendii asociate bateriilor, autoritățile pentru protecția consumatorilor din Thailanda sunt gata să dea în judecat

Inna